Suntem în ajun de mare sărbătoare. O sărbătoare în întregime românească. Prăznuim pe SFINȚII BRÂNCOVENI, mărturisitori ai credinței ortodoxe.
Nici nu știu cu ce să încep.
Aș începe cu faptul că nu știu să existe o jertfă similară în istoria Ortodoxiei, când un tată, domnitor, alege să rămână alături de Hristos și să vadă cum sunt decapitați fii săi.
În același timp, rămâi fără glas în fața unor copii cu vârsta, dar maturi și sfinți cu trăirea, care nu au șovăit să pună capul singuri pe tăietor. Doar Mateiaș cel mic a ezitat un pic… Câtă credință și câtă trăire trebuie să fi avut acei copii să facă astfel de gesturi mari… Câtă rugăciune și post să fi fost în casa domnitorului, de au ajuns copiii la această statură morală…
La propunerea turcilor de a renunța la credința ortodoxă și a trece în legea lor (în credința musulmană), răspunsul voievodului român sună a testament pentru noi cei de astăzi:” „Noi de legea creștinească nu ne lăsăm; în ea ne-am născut și am trăit, în ea voim să murim”. Apoi către copiii săi zise: „Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământească. Nu ne-au mai ramas decât sufletele; să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”.
Noi, astăzi, am putea face la fel?!
Constantin Brâncoveanu nu a rămas în istorie doar prin jertfa sa.
Mănăstirile și bisericile ridicate (Sâmbăta de Sus, Hurezi, Râmnicu Sărat, și Viforita, Brâncoveni, Bistrița-Vâlcea, Arnota, Gura Motrului, Strehaia, Sadova,Govora, Dintr-un lemn, Mamul și Tismana), bolnițele (spitalele de pe lângă biserici), tipăriturile de carte religioasă, prima Biblie în limba română, daniile (donațiile) de bani și odoare făcute mănăstirilor din Sfântul Munte, Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, rămân mărturie a preocupării marelui domnitor de a ridica neamul românesc.
STILUL BRÂNCOVENESC de arhitectură bisericească este renumit și consacrat în întreaga lume, celebrele arcuri de boltă le regăsim atât în așezămintele religioase dar și în casele multor români.
Sfinții Brâncoveni – Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache – au devenit un simbol al Ortodoxiei, un simbol al acestui neam.
Trebuie să știm că SIMBOLURILE sunt cele care fac diferența între un POPOR și un NEAM. Poporul este populația care se află localizată într-o anume zonă geografică, cu o anumită structură demografică și organizatorică. Însă când vorbim de NEAM vorbim de: ISTORIE, MORȚI, MUCENICI, EROI, PĂMÂNT, LIBERTATE, CREDINȚĂ, UNIRE.
Oricât ar fi de aspre vremurile istoriei, NEAMURILE SE POT ÎNCOVOIA DAR RĂMÂN, POPOARELE DISPAR. Peste popoare vin alții și le ocupă, le ia pământurile, le alungă , și le transformă în ceea ce cred ei de cuviință.
Nu poți deveni și rămâne NEAM fără a avea VALORI și SIMBOLURI. Ele sunt cele generează energii populare uriașe, adună oamenii în jurul lor. Catedralele, drapelul, imnul, un loc istoric, o idee sau chiar o persoană, așa cum sunt Brâncovenii, toate pot fi SIMBOLURI.
Când ai ca neam în spate, un Ștefan cel Mare, un Constantin Brâncoveanu, cum să nu fii ca țară atentă la ce spui ”DA” și la ce spui ”NU”?
”Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!”
