SIGHET- MEMORIALUL SUFERINȚEI NOASTRE CA NEAM
MOTTO: ”Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție” (Ana Blandiana)
Am scris acest articol cu multă greutate în suflet.
La mai mult de 3 luni de la vizita făcută la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, îmi vine greu să vorbesc despre ce am văzut și am simțit acolo. Această închisoare comunistă transformată ulterior în Memorial (Muzeu) vine și acoperă o perioadă din istoria recentă a României pe care comuniștii ar fi vrut să o facă uitată.
Undeva în centrul orașului Sighet, în mijlocul comunității, dar departe de urechile ei, s-a consumat o bucățică a istoriei României adevărate.
Vă invit să facem astăzi, la zi de sărbătoare, această călătorie de suflet și de cunoaștere!
România de dinainte de comunism
În 1945, când comunismul a început să se instaleze în țară, a găsit o Românie ieșită din al Doilea Război Mondial unde a fost a patra FORȚĂ BELIGERANTĂ și una din cele mai puternice ECONOMII europene.
În perioada interbelică, cea care a fost considerată și ”Perioada de aur” a României, țara noastră devenise ”grânarul” Europei, leul era ”monedă forte”, prețul petrolului se stabilea în România (în 1857, la Ploiești, a fost dată în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din lume), iar Bursa Românească era una din cele mai puternice din Europa (în 1939, în perioada de vârf, pe bursa românească erau listate 93 de societăți).
Și asta nu e tot! Bucureștiul era ”MICUL PARIS”, aveam o clasă politică și intelectuală de excepție: I.C. BRĂTIANU (conducătorul Partidului Național Liberal), Maniu și Ion Mihalache (conducătorii Partidului Național Țărănesc), Nicolae Iorga, Petre Țuțea, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Nae Ionescu, George Enescu, Liviu Rebreanu, Dimitrie Gusti, Constantin Brâncuși, Părintele Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Henry Coandă, Corneliu Coposu, Mircea Vulcănescu, Nicolae Paulescu, Nicolae Steinhardt, Pr. Iustin Pîrvu, Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, Pr. Arsenie Papacioc, Pr.Arsenie Boca, Pr. Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Richard Wurmbrand, Constantin Noica, Nicolae Titulescu, Pr. Sofian Boghiu, mitropolitul Bartolomeu Anania, Pr. Cleopa Ilie, Lucian Blaga, Emil Racoviță, Ana Aslan, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Danil de la Rarău, Pr.Atanasie Ștefănescu, Elisabeta Rizea, C.Radulescu Motru. Și lista e mult mai lungă…
Dincolo de toate ,la nivel popular exista un puternic filon creștin și nationalist, un puternic atașament față de FAMILIE, BISERICĂ și NEAM!
Într-o țară profund atașată valorilor creștine și cu un simț al proprietății foarte ridicat, comunismul nu avea căutare, astfel încât guvernul liberal interzice în 1924 funcționarea Partidul Comunist pentru acțiuni anti-românești, situație care s-a menținut până în 1944. Din documentele vremii aflăm că numărul membrilor atașați valorilor comuniste și intereselor politice nu depășea la acel moment 2.000 de oameni!!!
Doar 2.000 de activiști la aproape 18.000.000 de locuitori, așa cum înregistrase Recensământul realizat în 1930 la nivelul României Mari!
”Și totuși COMUNISMUL A VENIT…!”
Deși am ieșit victorioși din al Doilea Război Mondial, în 1945, la Ialta, Roosvelt, Winston Churchill și Stalin s-au apucat ”să joace ȚĂRI!”. Fără să fie întrebată ce vrea, România este cedată influenței sovietice și este forțată să plătească daune de război. Viitorul ei fusese decis!…Bunicii noștri își amintesc cum o bună bucată de timp au așteptat venirea americanilor și salvarea lor din mâinile rușilor…
Deși avea Armata Roșie în spate, Partidul Comunist Român nu putea conduce țara cu un partid de 2.000 de membri. A luat din fiecare sat, comună, ”cozile de topor”: cei mai de jos oameni, mulți fără o minimă educație, frustrați pe cei care munceau și care erau gospodarii satului. Lor le-a dat Partidul Comunist Român arme și putere nelimitată de a acționa și de a pedepsi în numele partidului.
Cu aceste slugi însetate de putere, începe MAREA COLECTIVIZARE, care nu era altceva decât jefuirea țăranilor români de pământ, animale, bunuri, tot ce aveau românii mai de preț și pentru care muriseră de mii de ani!
Într-o Românie preponderent agricolă (80%), această decizie politică a declanșat cea mai mare revoltă populară, terminată cu GENOCIDUL ELITEI ROMÂNEȘTI! Mii de români au refuzat jugul și jaful bolșevic și au luat calea munților (mereu prieteni cu românul chinuit), punând bazele MIȘCĂRII DE REZISTENȚĂ ANTICOMUNISTĂ. Toți munții au fost împânziți de români înarmați, care sprijiniți de cei de acasă cu merinde, au opus rezistență armată, undeva până la finele anilor 70, când mișcarea a fost definitiv înfrântă. În tot acest răstimp, în satele românești execuțiile, torturile, arestările erau la ordinea zilei. Începuse NOUA ORÂNDUIRE, construcția OMULUI NOU!
SIGHET, AIUD, GHERLA, VASLUI, PERIPRAVA, CANAL, BAIA SPRIE, JILAVA – ”Fabrici de sfinți”
Nu toți românii au luat calea Carpaților și a pădurilor.
Unii s-au opus fățis regimului bolșevic, au fost arestați și au cunoscut exterminarea închisorilor comuniste. Nimeni din cei care gândeau și simțeau românește nu a rămas nepăsător: OGORUL, CREDINȚA, BISERICA din sat trebuiau apărate împotriva ”FIAREI ROȘII”…
Fără nicio milă, indiferent de statutul social, de confesiune sau de apartenența politică, PARTIDUL COMUNIST ROMÂN a început un proces de exterminare a tot ce avea mai bun națiunea română. Închisorile s-au umplut până la refuz de profesori, militari, țărani, politicieni, profesori, doctori, miniștri, intelectuali, studenți, artiști… ”TOT CE A AVUT MAI BUN ACEST NEAM!” Procese sumare, întemeiate pe dosare fabricate și denunțuri obținute prin tortură și delațiuni, execuții în masă, privare de cele mai elementare drepturi umane…
Dar pentru regimul bolșevic nu a fost destul!
Deoarece românii refuzau să trădeze, să facă COMPROMISUL CU SISTEMUL, închisorile comuniste de detenție sunt transformate în LAGĂRE DE EXTERMINARE FIZICĂ ȘI MORALĂ.
Cu o cruzime ce depășește capacitatea umană de suportabilitate, aducând mai degrabă a demonizare, deținuților li s-au aplicat constant următoarele torturi: bătăi crunte cu obiecte foarte dure, crucificări, strivirea degetelor în ușă, sugrumarea, asfixierea, însetarea după ce s-a aplicat consumul forțat de sare, înfometarea, înghețul, violul, teroarea psihică (REEDUCAREA), privare de somn, obligativitatea de a nu se mișca perioade îndelungate, forțarea părinților de a-și tortura copiii, consumul de excremente umane, profanarea simbolurilor religioase prin amestecarea acestora cu acte sexuale degradante, smulgerea unghiilor, arderea la tălpi cu flacăra de sudură, provocarea de arsuri cu țigara, simularea execuției prin împușcare …
”FENOMENUL PITEȘTI” a rescris efectiv manualele de tortură și a depășit cu mult ce se inventase până atunci în acest domeniu. Nu conta că cineva era vinovat sau nu…
Puțini au supraviețuit închisorilor comuniste. Nu se cunoaște cifra exactă a celor care au fost exterminați în iadul concentraționar. Din datele adunate, numărul acestora s-ar ridica la 1.000.000, fără a adăuga pe cei omorâți în afara închisorilor, în satele românești, în munți… Atât de torturați au fost acei oameni încât ”moartea devenise pentru ei o nuntă!”, așa cum spunea Părintele Iustin Pîrvu , el însuși eliberat după 16 ani de temniță comunistă în cele mai dure locuri din țară. ”MOARTEA DEVENISE BINECUVÂNTARE!”
Alții, sub presiunea torturii fizice, ajunseseră să declare ceea ce voiau anchetatorii, doar să nu mai fie bătuți: ”Nimeni nu are voie să judece pe cei care au fost acolo”, îmi spunea un supraviețuitor al Aiudului. ”Acolo se topea până și metalul…”
”Cum au reușit să supraviețuiască?”
RUGĂCIUNEA NEÎNCETATĂ, poezia lui RADU GYR, împărtășirea reciprocă a informațiilor învățate în profesie și comunicarea prin Codul Morse bătut în țevile caloriferelor i-au ajutat să nu moară fizic sau să-și piardă mințile. ”O bucățică din SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE” ascunsă în latrină era cea mai mare bucurie făcută acelor oameni, pe care fizic nu îi mai puteai recunoște ca fiind ființe umane… Bătuți, schingiuiți, umiliți, acei ROMÂNI nu s-au lepădat de HRISTOS, de NEAM sau de crezul politic! Au preferat să moară decât să facă asta…
Celor puțini scăpați din iadul comunist, Dumnezeu le-a dat tăria de a vorbi, de a povesti ce a însemnat comunismul în hidoșenia lui adevărată! Încetul cu încetul, au apărut memorii, cărți documentate, ADEVĂRUL A ÎNCEPUT SĂ IASĂ A IVEALĂ! Unii torționari au început să fie aduși în fața Instanței pentru crime făcute împotriva umanității, alții au murit și nu mai pot răspunde pentru faptele lor.
În închisoare, în tortură, oamenii l-au redescoperit pe Dumnezeu, așa încât prin trăirea spirituală zilnică și jertfirea față de aproapele, au atins nivelul de sfințenie, pentru ei deschizându-se procesul de canonizare: Valeriu Gafencu – ”SFÂNTUL ÎNCHISORILOR”, Părintele ILIE LĂCĂTUȘU, Părintele Arsenie Boca, mulții alții fiind în discuție: Pr. Iustin Pîrvu, Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, Pr.Arsenie Papacioc.
Inițiată de părintele Iustin Pîrvu, întemeietor al mănăstirii Petru Vodă, campania de recunoaștere a sfințeniei jertfei mărturisitorilor din închisorile comuniste ”DIN TEMNIȚE SPRE SINAXARE”, își arată astăzi roadele.
”SIGHET – MEMORIALUL SUFERINȚEI NOASTRE CA NEAM”
La inițiativa doamnei Ana Blandiana și după un efort susținut de 15 ani, acest loc al exterminării românilor, se redeschide sub formă de MEMORIAL, fiecare celulă fiind o mărturie a suferinței și rezistenței românești într-una din cele mai negre perioade a României contemporane.
”SĂ IERTĂM?” DA !
”SĂ UITĂM?” NICIODATĂ!
Mergeți acolo, redescoperiți România adevărată! Nicăieri nu o să înțelegeți mai bine diferența dintre BINE și RĂU și despre ce ar trebui să facem în viața de zi cu zi. În curtea interioară a închisorii unde se făceau execuțiile comune, acolo lângă grupul statuar am înțeles că ”VIAȚA este jumătate DRAGOSTE, jumătate LUPTĂ!”
Și atunci și acum, am plâns.
De tristețe, de recunoștință, lacrimile mi s-au amestecat cu bucuria de a spune:
”Am cunoscut ROMÂNI ADEVĂRAȚI!”
Poze din arhiva personală
