Cu telefonul în mâini îi vezi mergând încoace și încolo, căutând cu îndârjire ceva. Nu sunt căutători de comori, ci vânători de pokemoni.

Prin parcuri, pe străzi, prin case, curți, prin poduri și canale, cimitire, conferințe de presă, biserici, unități militare, oriunde poate omul intra fizic, vezi oameni mai tineri sau la vârsta matură în febra căutărilor, după niște PERSONAJE VIRTUALE care apar pe ecranul telefonului mobil, numite și POKEMONI. Unii pokemoni sunt comuni, alții sunt mai rari și mai speciali. Am înțeles că este un lucru o nouă specie de pokemon dedicat plaiurilor mioritice: pokemonul DRACULA.

Din ce am înțeles, pe acești pokemoni  îi poți prinde, îi poți crește, trebuie să te plimbi o distanță mai lungă pentru ca puiul să iasă din ou, poți să-l duci la școală… Ca nebunia să fie completă și organizată, unii plătesc pe alții pentru a le plimba pokemonul !!!… PE BUNE, oameni buni?!

Ceea ce mi s-a părut mie foarte interesant, dacă închizi telefonul, pokemonii nu mai există…

Dragii mei, asta este o mare ÎNȘELARE, căci asta e, și vine din faptul că 2 REALITĂȚI  (una virtuală, fantastică și INEXISTENTĂ, cealaltă realitatea fizică în care trăim) se întâlnesc și se contopesc.

Ca să poți vâna pokemoni ai nevoie de lucuri concrete: TELEFON MOBIL, GPS și aplicația jocului.

Cu cât realitatea virtuală se suprapune mai mult peste realitatea noastră, cu atât înșelarea este mai mare, creierul nemaifăcând diferența între realități!

O LUME VIRTUALĂ, ca ”să te prindă”, trebuie să atingă elemente psihice și sufletești, sentimente, afecte, credințe:

• DORINȚA DE A DISTRUGE (pulsiunea morții, Thanatos, partea cea mai rea și mai distructivă a personalității noastre. De aici și multitudinea de jocuri FPS, jocuri cu împușcături);
• SENZAȚIA CĂ AI CÂȘTIGAT CEVA IMPORTANT, că ai făcut bani ( generată de bonusurile care se dau la fiecare nivel sau obiectiv îndeplinit al jocului);

• SENTIMENTUL MATERN / PATERN (crești, hrănești un copil virtual, un pokemon, crești animale, etc);

• SENZAȚIA CĂ AI CONSTRUIT LUCRURI DE MARE IMPORTANȚĂ DE CARE OAMENII AVEAU NEVOIE ( aici se speculează dorința omului de a fi util și recunoscut social de cei din jur: jocuri cu ferme, jocuri de construcție, jocuri de strategie);

• DORINȚA DE A EDUCA, DE A TRANSMITE VALORI ( jocuri de-a școala, didactice, cu scop de învățare);

• APLECAREA NATIVĂ A OMULUI SPRE CURIOZITATE, DESCOPERIRI, SPRE NOU ( jocuri cu descoperiri, cu mistere);

• INSTINCTUL DE SUPRAVIEȚUIRE ( jocuri de supraviețuire în condiții extreme)

Orice realitate virtuală este reușită, dacă NU MAI POȚI DISCERNE ADEVĂRUL DE MINCIUNĂ și dacă te face să simți că AI CÂȘTIGAT și că FACI CEVA DE MARE UTILITATE. Este similar cu MANIPULAREA.

”Te simți chiar mândru de ce ai realizat după o zi de jocuri în fața calculatorului!”

Apelând la resorturile cele mai intime ale omului, REALITATEA VIRTUALĂ PĂTRUNDE PE NESIMȚITE ÎN PSIHICUL ȘI SUFLETUL OMULUI, PUNE STĂPÂNIRE PE ELE, FACÂND DIN OM UN SCLAV. Așa se explică de ce copiii și adulții, dependenți de această lume virtuală,  se comportă ca și cum tot ceea ce contează este ceea ce se află în acel telefon.

Pentru acei POKEMONI sunt în stare SĂ IGNORE REGULILE DE CIRCULAȚIE (au provocat chiar accidente grave), AU INTRAT NEAUTORIZAT PE PROPRIETĂȚI STRĂINE ( și unii au fost împușcați de proprietari), ȘI-AU LĂSAT JOBURI, AU INTRAT ÎN BISERICI (încălcând minima decență și respectul pentru un loc sacru), AU CĂUTAT NOAPTEA PRIN CIMITIRE (rămânând blocați acolo) și lista continuă…

Și asta pentru CEVA CE NU EXISTĂ !

”Cum se ajunge aici? Cum se face că acești oameni nu mai au simțul pericolului, proprietății, a decenței față de un loc sfânt, simțul muncii și a datoriei? Este ca și cum li s-ar fi șters toate simțurile firești și naturale, ca și cum nu ar mai judeca cu propria rațiune…”

Odată pus sub control psihicul uman, REALITATEA VIRTUALĂ DECUPLEAZĂ TOATE SISTEMELE DE PROTECȚIE PE CARE FIINȚA UMANĂ LE ARE și care în viața de zi cu zi NE APĂRĂ DE PERICOLE. Astfel, omul nu mai are simțul pericolului, bun simț, echilibru, limite… DISPARE UMANITATEA DIN El!

Așa se petrec lucrurile la nivel intern, nevăzut, dar cu efecte exterioare atât de dramatice… Acest MECANISM DE DISTRUGERE PSIHOLOGICĂ ȘI ALIENARE SOCIALĂ este ușor de înțeles.

Ceea nu este încă explicabil,  este faptul cum oameni în toată firea, sunt prinși în această ISTERIE POKEMON.  Nu vorbim aici de copii și adolescenți cu grad de maturitate redusă…

Ce impresie vă lasă o turmă de oameni, toți mergând uitându-se în jos, în telefoane, decuplați de lumea exterioară?! Ce impresie vă lasă un grup mare de oameni care își lasă brusc mașinile în mijlocul străzii și încep să alerge ca bezmeticii cu telefoanele în mâini, după ceva invizibil?!

Mesaje de genul ”Don’t POKEMON! JUST DRIVE!” de pe bannerele autostrăzilor (”Nu umblați după pokemoni. Pur și simplu conduceți!) arată AMPLOAREA FENOMENULUI și GRADUL MARE DE CONTAGIUNE SOCIALĂ.

Dacă în cazul TULBURĂRILOR PSIHICE, manifestări de acest tip pe stradă pot avea o justificare medicală, în cazul Pokemon nu se poate vorbi de un substrat fizio-patologic, întreaga ALIENARE A OMULUI având sursă externă și CONSIMȚĂMÂNTUL ACESTUIA.

Fiind prin simptome și efecte un fenomen CU MARE IMPACT ȘI EFECT SOCIAL NEGATIV,  cu dispersie pe orizontală îngrijorătoare, isteria Pokemon trebuie să aibă INTERDICȚIE GUVERNAMENTALĂ și o ABORDARE PSIHOLOGICĂ NAȚIONALĂ DE PREVENIRE Și TRATAMENT similar adicțiilor și consumului de droguri de mare risc (acolo unde este cazul).

”DON’T POKEMON! JUST LIVE !!!!” ( ”Nu umblați după pokemoni! Pur și simplu trăiți-vă viața firesc!”)

Sursă foto1: www.cnet.com/

Sursă foto 2: http://www.gosocial.co/