Când spunem Tulcea, spunem Delta Dunării. Dar Tulcea înseamnă mai mult decât atât…

În comuna Frecăței, la 28 de km de orașul pe Tulcea, se află unul dintre puternicele așezăminte monahale ortodoxe aflat sub oblăduirea Maicii Domnului: Mănăstirea CELIC – DERE, în turcă ”pârâiașul de oțel”. Accesul se face ușor, din drumul principal GALAȚI – TULCEA, un drum betonat, în bună stare, o caracteristică specifică majorității șoselelor din Dobrogea, chiar și a celor de importanță secundară.

Drumul spre intrarea efectivă în Biserica Mănăstirii este în pantă, sugerând parcă urcușul duhovnicesc spre Dumnezeu. L-am parcurs încet, cu un soare dogorâtor deasupra noastră. Priveliștea văzută din capul scărilor este una impresionantă: ordine, curățenie, flori, arhordarice și chilii îngrijite, așteptând parcă venirea pelerinilor…. O mănăstire ortodoxă în deplinătatea cuvântului!

Însă adevărata BOGĂȚIE este înăuntrul Bisericii, și nu în exteriorul ei.

Cu explicațiile Maicii Irina, ghidul acestei așezări monahale, am înțeles cât de dăruită și de ocrotitită este această mănăstire de către Maica Domnului!

O istorie lungă care începe undeva în anul 1835, când monahul Athanasie Lisivenco a venit din Athos și s-a stabilit pe aceste meleaguri, urmat de mai multe familii de ucenici. Dorința acestora de mântuire pe calea monahală l-a determinat pe părintele Lisivenco să ridice 2 mănăstiri: CELICUL MARE (Mănăstire de maici) și CELICUL MIC (mănăstire de călugări). Mănăstirea, aflată într-o zonă cu puternice rezonanțe turcești (Rarichioi – ”Sat galben”, Murighiol – Lacul furnicilor”), dar și localități cu puternice influențe slave ( Slava Cercheză, Cercheza Rusă), a primit Hramul ”Adormirii Maicii Domnului”.

Printre multele icoane vechi, cu istorie impresionantă, se află 3 ICOANE FĂCĂTOARE DE MINUNI.

Prima este ICOANA Maicii Domnului ”Narușanska”, scăpată de 2 ori din urgia focului. Familia care o deținea a considerat că fiind murdară de fum de la incendiul care avusese loc, nu merită să fie ținută în casă  și au aruncat-o iarăși pe foc. Dar flăcările au ocolit în mod minunat icoana. În ziua Invierii, s-a auzit glas din icoană spunând celor din casă să fie dusă la ”fecioare” (măicuțele din Bucovina), ca în cele din urmă, după eliberarea Dobrogei de sub turci, aceasta să ajungă la Mănăstirea Celic – Dere. Minunile au continuat și după poposirea în mănăstire, multe localități scăpând de seceta aspră din perioada interbelică cu ajutorul acestei icoane.

Dar ce minune mai mare vrem să auzim, decât cea care s-a petrecut atunci când starețul mănăstirii s-a dus la sultan pentru a a cere pământ, iar acesta le-a dat firman (document), spunând că mănăstirea are pământ ” atât cât poate parcurge un călăreț plecat de dimineață până seara”. Iar acest lucru s-a petrecut sub ocupație turcă, ostilă creștinilor….

A doua ICOANĂ FĂCĂTOARE DE MINUNI este cea a Mântuitorului, ”care se curăță singură”. A fost dăruită mănăstirii de către un ostaș din armata ungaro –austriacă, cu porunca de a se avea grijă de ea ”pentru că se va curăți singură și ochii Mântuitorului se vor deschide”. La anii 1800, icoana, era doar un lemn de culoare neagră, fără a se putea distinge ceva. În ani, icoana a început treptat să se curățe, a apărut chipul Mântuitorului, ca de curând ochii să înceapă  ușor să se întredeschidă.

În Biserica Mare a Mănăstirii Celic – Dere se  mai află și ICOANA MAICII DOMNULUI  Eleusa, Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea. Icoana este pictată pe lemn și a fost adusă de la Sfântul Munte. Maicile din această mănăstire au o evlavie deosebită la această icoană, deoarece însăși Maica Domnului, prin această icoană, le-a încredințat de permanenta Ei purtare de grijă. Maicile spun că au auzit un glas din această icoană prin care Maica Domnului le spunea: „Eu sunt stareța voastră, nu vă temeți. Nu voi mă păziți pe mine, ci eu pe voi”.

Am plecat în tăcere,  cu sufletul plin de bogăția Ortodoxiei și de Binecuvântare a Maicii Domnului.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

sursă foto: arhiva personală