SUICIDUL ACCIDENTAL ÎN VARIANTA NORD – COREEANĂ
Nu toți cei care amenință cu sinuciderea își doresc cu adevărat să facă asta.
Uneori, demonstrația este făcută doar pentru a atrage atenția asupra propriei persoane sau asupra problemei la care se așteaptă soluție, sau pentru a impresiona.
În cazul acestor oameni afectați sufletește, cel mai simplu funcționează îndemnul: ”Sari, dacă asta vrei!”. Și atunci apare reculul la cel aflat pe clădire: ” Păi, eu nu prea vreau să mor astăzi! ”… Și se dă singur jos! Aceste tehnici de convingere abrupte bazate pe psihologie inversă sunt foarte riscante, chiar și când sunt utilizate de profesioniști. NICIODATĂ nu vei ști cu siguranță dacă acea persoană disperată va merge sau nu până la capăt…
Majoritate cazurilor dintre cei care amenință cu sinuciderea, nu și-au propus să meargă până la capăt. Însă, în dorința lor de a convinge cu orice preț pe cei care asistă, se apropie prea mult de marginea clădirii, alunecă din neatenție, cad și mor zdrobiți de caldarâm. Nu doreau să se termine în acest fel și totuși sinuciderea a avut loc…
”JUCĂRIA”
Modul accelerat și intempestiv în care sunt lansate rachetele nord coreene, într-un dispreț total față de restul lumii, trădează o frenezie a președintelui Kim Jong-un, vecină cu mania.
Parcă ar fi un copil ce a descoperit o jucărie nouă, care a devenit cumva centrul vieții lui. Doarme cu ea, mănâncă cu ea, le-o arată prietenilor, oriunde s-ar afla el jucăria este nedespărțită. Pentru Kim Jong – un , rachetele de croazieră sunt jucăria supremă, visată de mulți ani.
Dacă în cazul unui copil, frenezia debordantă trece odată cu obișnuința și apariția plictiselii, în cazul adultului devenit dictator, această ”frenezie” posibil apocaliptică pentru restul lumii, aduce foarte mult cu crizele maniacale. Agitație motorie (e când aici, când colo), debit verbal mare, râuri de amenințări adresate către exterior, eforie vecină cu exaltarea, lipsa simțului realității și a proporțiilor pericolului (puterea militară a Statelor Unite față de puterea militară a Coreii de Nord), toate aceste simptome ne descoperă un om în criză. Un războinic aflat în lumea lui imaginară.
Am văzut tone de analize politice, militare și strategice scrise pe marginea dosarului nord coreean, dar nu am văzut analize psihologice. Cu siguranță serviciile de profil au așa ceva, acestea fiind foarte importante în utilizarea finală ”a tuturor opțiunilor aflate pe masă”, după cum spunea Președintele Trump.
”CUM AJUNGE UN PREȘEDINTE ÎNTR-O ASTFEL DE CRIZĂ INTERIOARĂ, CE POATE ADUCE SFÂRȘITUL UNEI LUMI ÎNTREGI?”
Un președinte care își dorește să devină dictator, pe lângă motivațiile personale și niște conjuncturi istorice favorabile, este dirijat din interior de câteva mari tendințe psihologice: SETEA DE PUTERE ABSOLUTĂ, TENDINȚA SPRE PARANOIA și ”HAINA NAȚIONALISMULUI” pe care o așează peste toate deciziile luate și care îi conferă liniștea sufletească de care are nevoie.
Să le luăm pe rând!
SETEA DE PUTERE ABSOLUTĂ. La un dictator, această foame uriașă de putere înseamnă de fapt POSIBILITATEA DE A CONTROLA TOTUL. Pentru el, Puterea înseamnă Control. Controlul unui popor întreg, până în elementele cele mai intime ale existenței lui. Dacă se poate, până și gândurile și sentimentele oamenilor ar trebui monitorizate și controlate (de ex: obligativitatea de a plânge la înmormântarea conducătorului iubit). NICIODATĂ controlul nu este suficient, mereu mai rămâne ceva de făcut…
Pentru a obține controlul mult visat, viitorul dictator are nevoie de un SISTEM MILITAR-ADMINISTRATIV DE OPRESIUNE construit special pentru a-i pune planurile în aplicare, FIDEL, LOIAL și DISPUS LA GENOCID ÎMPOTRIVA PROPRIULUI POPOR, dacă situația o cere. Selecția atentă a celor dispuși să se transforme în unelte în mâna dictatorului, este dublată de înființarea unui sistem de beneficii valabil doar pentru membrii lui, astfel încât să le stimuleze loialitatea și credința până la moarte. Este o rețetă pe care noi românii am cunoscut-o, cei care i-au torturat pe deținuții din închisorile comuniste aveau privelegii la care restul populației nu putea visa.
Însă, un dictator cu tendințe spre paranoia va oscila mereu între CREDINȚA OARBĂ ÎN SISTEMUL CREAT (”poporul mă iubește și este dispus să moară pentru mine”) și TEAMA DE A FI TRĂDAT. De aceea, în interiorul sistemului de securitate pe care l-a construit, toată lumea urmărește pe toată lumea, și nu este de mirare dacă o figură proeminentă a partidului ajunge mai târziu să cadă în dizgrație și să fie excutată chiar de tovarășii de partid.
SISTEMUL DE OPRESIUNE creat de dictator este și cel care îl izolează de realitatea lumii externe, servindu-i acele lucruri pe care acesta vrea să le audă: ”ești cel mai frumos, cel mai bun, cel mai deștept și cel mai vizionar șef pe care l-a cunoscut planeta!”. Toți sunt dispuși să moară la chemarea ta!”. Azi un pic, mâine un pic, minciuna devine obicei și realitate. Dictatorul este izolat într-un turn de fildeș, în care își trăiește propriile fantasme de conducător adulat de întreaga lume. Devine propriul Dumnezeu.
În acest caz, SISTEMUL nu face altceva decât ceea ce face orice alt sistem: își asigură existența, își securizează beneficiile și privilegiile, hrănindu-l pe dictator cu ceea ce îl liniștește și îl bucură.
Să ne imaginăm ce ar putea face ofițerii și conducătorii politici din sistemul nord coreean, în cazul democratizării țării… Foarte mulți, pentru suferința și genocidul la care au supus poprul în decenii de dictatură, ar primi condamnare pe viață sau ar fi executați. Și atunci, ce le rămâne altceva decât a-l urma în nebunia apocaliptică ”pe conducătorul iubit”?! Nici un popor nu le-ar conferi protecție pentru astfel de fapte… Pentru acești oameni care s-au transformat în unelte ale sistemului, viața a fost deja scrisă.
”DICTATORUL ESTE IUBITOR DE BUNCĂR”.
Cu cât teama de a fi trădat este mai mare, cu atât dictatorul se ascunde sub mai mult beton. ”Betonul nu poate trăda”, așa cum o fac unii oameni, chiar din cei crescuți atent.
Dar, dictatorul mai este iubitor și de BOMBA ATOMICĂ, pentru că ea reprezintă PUTEREA ABSOLUTĂ asupra celorlalți. Pe cei din interiorul țării îi supune cu ajutorul sistemului opresiv, dar pe cei din afară nu-i poate amenința decât cu ajutorul unor bombe nucleare… transportate de rachete! De aici nebunia și alocarea de resurse fără limită programelor de dezvoltare nucleară și a construcției de rachete de croazieră.
”Bomba atomică montată pe o rachetă, care ar putea atinge orice punct al lumii, este DORINȚA CEA MAI MARE A ORICĂRUI DICTATOR”.
KAMIKAZE, SEPPUKU și SUPUNEREA TOTALĂ în culturile asiatice.
În cel de Al Doilea Război Mondial, forțele aliate au rămas înmărmurite când au văzut cum piloții japonezi își îndreaptă avioanele și întră cu totul în vasele de război. Plecarea lor senină la luptă, moartea cerută și primită ca o onoare, nu are precedent în cultura europeană sau americană.
”Renunțarea la viață pentru a cauza distrugeri cât mai mari inamicului, desi soarta războiului era pecetluită, spune foarte mult despre marile diferențe dintre culturi, despre modul diferit de a vedea viața și războiul. Noi vedem asta ca o sinucidere fără sens, ei o văd ca fiind sensul adevărat al vieții. ”
Ei cereau să își facă seppuk-ul pentru dezonoarea adusă, europenii și americanii inventau sisteme de justiție pentru a determina adevărul. Noi suntem mai puțini mai dispuși să murim, ei mor pentru a atinge un scop mai înalt.
”Supunerea totală, ordinea, disciplina sunt duse la superlativ în culturile asiatice, ceea ce ar face ca un război în această zonă să fie catastrofal prin dimensiunea încleștării umane”
ÎNAPOI LA PREȘEDINTE!
Președintele nord – coreean este un om aflat în criză sufletească profundă, cu puternice elemente de tulburare. NU are dimensiunea și conștiința pericolului planetar pe care îl generează. ”Joaca de-a rachetele” este ultima ”jucărică” inventată, cu care amenință copiii din vecini.
Potrivit terapiilor de specialitate, pentru a ieși dintr-o stare maniacală este nevoie de un șoc puternic emoțional sau fizic, care să-l scoată efectiv din modelul de gândire defectuos în care se află. De-abia atunci poate avea dimensiunea faptelor sale…
Însă, tare mi-e teamă de un lucru.
Chiar dacă vrea doar să amenințe trimițând rachete care să traverseze țări și care să cadă mai apoi în ocean, se poate întâmpla ca una din aceste rachete să se abată de la traictorie și să lovească orașe din țările pe care le traversează.
”Se poate ca din greșeală, în retorica lui înfierbântată, să vină prea aproape de marginea acoperișului și să cadă…”
