” ȘEFU’ ”. Persoana cea mai discutată, cea mai bârfită și cea mai urâtă de către angajați. Rar auzi cuvinte de laudă la adresa unui șef, desi unii chiar le merită. Haideți să vedem ”cum este șeful român”, cu bunele și mai puțin bunele lui.

ȘEFUL ROMÂN:

”Este cel mai muncitor dintre toți managerii pe care i-am întâlnit”.

NU este o exagerare! Deoarece nu are implementate în firmă PROCESE ORGANIZAȚIONALE precum PLANIFICAREA STRATEGICĂ și PLANIFICAREA OPERAȚIONALĂ și  sisteme interne de evaluare a calității și performanței angajaților, el trebuie să muncească mult mai mult decât un manager din afară, pentru a se asigura că totul iese așa cum și-a dorit. Nu neapărat că vine primul la muncă, dar sigur pleacă ultimul! Și muncește și în weekend-uri.

Din cauza acestui volum enorm de muncă, el ajunge de multe ori la BURN OUT, la epuizare și de aici la o proastă relaționare cu cei din jur. Nimeni nu se mai poate înțelege cu el, devine incoerent în deciziile luate, e pus pe scandal, face greșeli grave de management.

Am întâlnit astfel de manageri, care erau își doreau să fie peste tot în firmă. I-am văzut copleșiti de sarcini și de numărul mare de decizii pe care trebuiau să le ia, dar deloc dispuși să cedeze altcuiva controlul parțial, plângându-se permanent de faptul că nu și-au mai luat concediu ” de nu știu când ”.

”Nu are ÎNCREDERE în cei din jur, este obsedat de CONTROL (freak control)”

Nu întotdeauna munca multă se datorează lipsei instrumentelor de management performant. Uneori acest lucru ascunde și o NEÎNCREDERE în ceilalți angajați care, în opinia lui,  ”nu știu ce să facă”, ”nu fac treaba cum trebuie”, sau ”îl fură”. Din aceste motive, ”trebuie să stai cu ochii pe ei”.

Uneori, șeful român are dreptate. Nu toți angajații români sunt cu bune intenții sau responsabili. Sunt foarte multe cazuri în care aceștia sunt concentrați  doar pe beneficiile personale și nu demonstrează atașament și loialitate față de firmă. Există și situații în care șefi OK sunt ”stricați” de angajați care nu doresc să muncească serios. Adică, din cauza prea multor experiențe negative avute, acești manageri renunță la comportamentul pozitiv față de personal și se transformă în șefi ”mai puțin OK”.

Alteori, șeful român simte nevoia să controleze întreaga viața a companiei: de la pixul care intră în firmă, la numărul de vizitări ale toaletei, mergând până la decizii majore. Dacă s-ar putea, ar dori să știe ce gândesc, ce simt oamenii din subordine, inclusiv poveștile lor personale. Vrea să știe TOT, să controleze TOT! Pe acești oameni îi regăsim de multe ori pândind angajații prin camerele de supraveghere, monitorizând obsesiv GPS-ul mașinilor de pe traseu sau cerând de la ”băieții de IT” parolele conturilor personale.

Deoarece nu au INSTRUMENTE DE CONTROL MANANGERAL, în marea lor parte, managerii români își asigură acest control prin măsuri de tipul celor prezentate mai sus, mergând până la încălcarea drepturilor personale și a intimității, inclusiv interzicerea convorbirilor telefonice personale sau a dreptului uman de a rămâne însărcinată.

Paradoxal, aceste măsuri dure de tip Big Brother, dau rezultatul financiar și economic scontat, dar cu pierderea calității mediului la locul de muncă și a respectului angajaților față de ei. Fluctuația de personal  în aceste firme este peste medie.

” Deschis spre a amesteca viața personală cu cea privată, în dauna dezvoltării companiei!”

Folclorul din companii este foarte bogat în comentarii despre ”noua asistentă a șefului care arată trăznet ” sau despre ”tipa dotată de la departamentul de marketing”. Sunt și multe răutăți gratuite, persoanele respective meritând să fie profesional în acel loc, dar uneori aceste lucruri exprimă și un adevăr.

Șeful român este deschis spre aventuri și relații pasagere la locul de muncă cu angajatele mai arătoase. Uneori, acestea sunt selectate și recrutate special pe acest criteriu, avansarea lor ținând exclusiv de deschiderea manifestată față de avansurile mai mult sau mai puțin lipsite de respect ale angajatorului. Pentru beneficii sau de teama pierderii locului de muncă, unele din aceste persoane cedează.

Deși aventurile șefului sunt bârfite savuros în ”bisericuțele” din firmă și umflate față de realitate, dincolo de ironii stă și o admirație ascunsă și invidie. ”Bine că are cu ce”, spune românul. La români scandalurile sexuale la nivel de management nu au același impact ca în alte state occidentale, deoarece VIRILITATEA se împleteștește cu ACTUL CONDUCERE. La noi, VIRILITATEA ÎNSEAMNĂ CAPACITATE DE A CONDUCE.

Trist pentru mediul profesional din firmă este atunci când ”protejata șefului” are un regim de muncă diferențiat față de restul angajaților. În timp ce toată lumea lucrează pe brânci, ea stă pe facebook, se duce la coafor, și primește o mașină de lux din partea firmei. Nimeni nu-i poate spune nimic, toți ceilalți trebuie să-i facă munca.

La fel stă situația și în cazul NEPOTISMULUI de orice fel sau a PERSOANELOR IMPLANTATE POLITIC în firmă, care trebuie să aibă obligatoriu funcție, beneficii și care trebuie să ia un salar bun, fără a se amesteca cu ”pălmașii”.

” Este șeful cel mai înțelegător față de problemele personale ale oamenilor”.

Adevărat! Nu o să găsiți niciodată înțelegere la un manager străin pentru a duce copilul la școală, pentru a merge cu un părinte bolnav la control sau pentru a merge să culegi via sau să tai porcul! Deoarece în țările lor, aceste lucruri nu mai există de secole, sau sunt servicii de care se ocupă alte instituții,  ei nu pot înțelege aceste nevoi, realități românești în final. ”Nu mi-a dat salar, dar când am avut nevoie m-a lăsat să plec să-mi rezolv mai repede problemele”. În accepțiunea unor angajați, acest tip de șef este ”un șef bun”.

Venit din mediul românesc, un manager român are mai multă înțelegere față de astfel de situații particulare, specifice nouă românilor.

”Este vulnerabil la laude, la informații de alcov și la a asculta bârfa din interiorul firmei”

Șeful român iubește laudele, lingușeala. Deși știe că sunt vorbe umflate, le place să le audă. Vrea să se simtă șef! De aceea, mulți ajunși în poziții de conducere devin de nerecunoscut. Parcă sunt alți oameni!

Atunci când firma nu este așezată pe PROCESE ORGANIZAȚIONALE clare, transparente, măsurabile, el este vulnerabil la a pleca urechea la ce-i spun ”oamenii de încredere” din firmă, luând decizii bazate pe aceste informații provenite din bârfe și din răutăți. În acel moment, riscul de a lua hotărâri greșite vizavi de oameni și situații este foarte mare. Încurajarea  TURNĂTORIEI și a PÂREI în cadrul propriei firme are efecte negative pe termen lung, distrugând iremediabil climatul de înțelegere între oameni. ”Didive et impera” (dezbină și condu) – vechiul dicton roman – sau mai pe românește ”colegi care pârăsc colegi” este cel mai distructiv mod de a face managementul resurselor umane…

 

”Este atent la imaginea lui exterioară de om de afaceri, nu și la pregătirea profesională”

Mașina, costumul, ceasul, locul în care își petrece concediul sau ia cina,  asistenta cochetă care îl însoțește fac parte din garderoba lui de om de afaceri. Îl preocupă foarte mult și este dispus să cheltuie ”fără număr” pentru ele.

În schimb, rar vezi un om de afaceri venind benevol la un curs sau la un training profesional. El știe tot, nu mai are ce afla nou și ”oricum nu merge, pentru că a încercat deja acel lucru”. AUTOSUFICIENȚA este o boală grea a managerului român și îl blochează în dezvoltarea sa.

”Nu știe să—și țină oamenii buni, se plânge tot timpul că nu găsește oameni de încredere”

Am văzut de prea multe ori asta întâmplându-se în firmele din România.

Are oameni buni, îi desconsideră, îi demotivează permanent, uneori îi tratează ca pe sclavi, iar după ce îi pierde se plânge peste tot că nu mai găsește un om de calitate. Uneori mimează necazuri financiare și se plânge angajaților ce greu îi este, doar pentru ca oamenii să nu vină cu cereri de măriri salariale. În timp ce lefurile stau neplătite, la fel și furnizorii, șeful român pleacă la cumpărături în Dubai sau își mai trage un SUV nou. Când este vorba de cheltuieli pentru plăceri sau extravaganțe, nu există limite, chiar dacă performanțele firmei nu justifică acele cheltuieli.

”Mărește salariile, de cele mai multe ori la presiunea anagajaților care amenință cu plecarea”

Când este vorba de salarii, de cele mai multe ori șeful român nu este proactiv. Până nu se vede amenințat cu plecarea de către angajați, nu face nici o mișcare. ”Dacă salariatul nu zice nimic, atunci înseamnă că îi convine”…

”Este fără răbdare, iubitor de câștig rapid”

Exemplu: comerciant român ia un produs din angro-ul bucureștean cu 45 de lei și îl expune la vânzare în propriul magazin cu 120 lei. După care se plânge de lipsă de clienți.

Economia românească încă mai are multe situații în care adaosul la vânzare este unul lipsit de fundament financiar și chiar fără respect pentru cumpărător. Se merge pe vânzări mici și îmbogățire rapidă (dacă este posibil), și nu pe vânzări de volume mari, cu creștere în timp. Din acest motiv, noi nu avem o dezvoltare sustenabilă și avem un număr mare de firme care dispar în fiecar an, iar oamenii de afaceri români sunt foarte atrași la tot felul de combinații cu banii statului român.

”Șeful român din middle management, este mai rău decât șeful mare”

Paradoxal, uneori este adevărat.

Cred că este o moștenire istorică: arendașul, omul de încredere al boierului, era mai rău decât boierul însuși. Pe lângă asuprirea venită din partea boierului asupra țăranilor, mai adăuga și el o răutate suplimentară.

În raport cu cererile sau condiționările externe, șeful român are tendința de a se manifesta servil, acceptând necondiționat ce i se pune în față, uneori asumându-și dublu față de cât i s-a spus să facă. Justificarea psihologică a unui astfel de comportament obedient și slugarnic este greu de explicat, însă s-ar părea că are rădăcinile tot în istorie, atunci când pentru a obține domnia, pretendentul la tron trebuia să dea bir mai mare la Sultan decât predecesorul său.

Dincolo de șefii ”teroriști”, toxici, care își bat joc de oamenii ”din curte” sau care ”țepuiesc” partenerii de afaceri,  am întâlnit MANAGERI ROMÂNI DE CEA MAI BUNĂ CALITATE!

Adevărați profesioniști, harnici, oameni de caracter și de cuvânt. Și care, dincolo de CURAJ și de ÎNDÂRJIREA DE A REUȘI, au arătat că țin cu adevărat la oamenii de lângă ei, pe care îi consideră COLEGI și PARTENERI DE DEZVOLTARE!

Deoarece sunt rari astfel de oameni, vă puteți considera norocoși dacă aveți șansa să lucrați alături de ei!

sursă foto:http://wxpr.org/