POSTUL
20 DE ÎNTREBĂRI. 20 DE RĂSPUNSURI.
Mulți se sperie de post și pentru că nu înțeleg ce se întâmplă. Pentru ei, dar și pentru cei care postesc, am construit un mic GHID DE POSTIT, pe înțelesul tuturor, care să răspundă la cele mai importante întrebări despre post.
SĂ VĂ FIE DE FOLOS!
1. ”CE ESTE SĂPTĂMÂNA ALBĂ?”
A început pregătirea pentru POSTUL PAȘTELUI. Este săptămâna ”albă”, săptămâna lactatelor, a ouălelor și a peștelui. Nu și a cărnii. Cu ea nu ne mai vedem până la Paști.
”De ce oare Dumnezeu, care le-a făcut pe toate bune, a rânduit ca înaintea Postului Paștelui să avem 1 săptămână de pregătire, iar la Postul Crăciunului să se intre direct în post?!”
Pentru că, în înțelepciunea LUI, știa că organismul uman consumă mai multe proteine animale în perioada de iarnă, iar renunțarea la ele este mult mai dificilă.
Într-o perioadă în care legumele de grădină lipsesc, iar cele din beciuri și congelatoare nu mai au vigoarea și vitaminele de astă vară, trecerea bruscă la post ar fi fost resimțită acut de către noi.
Dar Dumnezeu nu vrea ca POSTUL să ne facă rău, ci să ne vindece, așa că a lăsat această săptămână de trecere, cu lactate, ouă și pește.
2. ”DE CE NU MAI SIMȚIM SĂRBĂTORILE?!”
”Nu am simțit că au fost sărbători!”. Spunem des asta. Am avut masa îmbelșugată, casa plină de musafiri și totuși nu mai simțim bucuria unui Crăciun sau a unor Sărbători de Paște. Vin și trec, fără a ne lăsa acel parfum de bine în suflet…
Păi, ne simțim așa de goi pe dinăuntru și neîmpliniți pentru că NU NE-AM PREGĂTIT PENTRU ACESTE SĂRBĂTORI! Ăsta-i adevărul. Dincolo de meniurile gustoase și cadouri, Paștele și Crăciunul sunt sărbători ale lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Dacă nu am ținut oleacă de post, cu burta plină, nu avem cum să simțim însemnătatea și sensul acestor sărbători. Nu renunțăm la nimic din ce facem zi de zi, dar vrem să înțelegem cum Dumnezeu, din dragoste pentru noi oamenii de cele mai multe ori răi și nerecunoscători, și-a trimis propriul și unicul fiu să moară în modul cel mai lipsit de demnitate: pe cruce, ca tâlharii. Cu toate simțurile satisfăcute, nu putem înțelege ce înseamnă cu adevărat mila și compasiunea pentru cel de alături.
Dacă EL a făcut asta, om fi și noi dispuși să renunțăm pentru o perioadă la ceva ce ne face plăcere?!
Să începem cu un pic de post și renunțare, din DRAGOSTE și RECUNOȘTIINȚĂ, pentru ca de Paște să simțim cu tot sufletul și în toți rărunchii că :
”HRISTOS A ÎNVIAT!”
3.” DE CE SUNT MAI MULTE DEZLEGĂRI LA PEȘTE ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI?!”
DUMNEZEU nu a făcut nimic la întâmplare. În toate s-a gândit la ce este bun pentru om.
…Fiecare ORGAN are ore de refacere și regenerare. Dacă corpul omenesc nu ar avea un program periodic de odihnă și refacere, nimeni nu ar mai atinge vârsta de 20 de ani. Deci, activitatea pe care o depunem (fizică, intelectuală, de alimentație) trebuie urmată întotdeauna de o perioadă de ODIHNĂ.
Și ANOTIMPURILE funcționează pe această lege divină:
PRIMĂVARA întreaga natură se trezește la viață, oamenii reîncep munca la câmp și în gospodării, organismul trebuie curățat de grăsimile și mâncărurile grele acumulate peste iarnă (se consumă preponderent plante verzi: urzici, lobodă, leurdă, etc). Postul de primăvară este POSTUL PAȘTELUI când există puține dezlegări la pește.
VARA este o perioadă de creștere pentru organism. Se consumă preponderent legume, fructe, hrană ușoară în acord și cu temperaturile externe ridicate. Este perioada de maximă dezvoltare pentru cea mai mare parte a recoltelor. VEGETAȚIA se află la maximul ei de dezvoltare.
TOAMNA este o perioadă de consolidare a corpului și pregătire pentru anotimpul rece.
Întreaga natură se pregătește pentru odihnă. Ultimile culturi ajung la maturitate și sunt culese.
La sfârșitul toamnei avem POSTUL CRĂCIUNULUI, un post cu multe dezlegări la pește. Dacă primăvara și vara totul se axează pe legume și fructe de sezon, acum, în pregătirea corpului pentru iarnă, avem libertatea de a consuma grăsimi de pește (cele mai sănătoase pentru organism și bogate în vitamina D care fixează calciul în organism). Nu mai avem soare pentru a lua vitamina D din expunerea la el, acum trebuie să o luăm din alimentație. Câtă înțelepciune dumnezeiască!….
IARNA, întreaga natură se odihnește. Hibernarea animalelor, vegetația încetinită, ritmul noastru interior, activitățile care se mută din exterior spre interior, noaptea mai lungă, ziua mai scurtă, toate arată că în aceste luni firea omenească, animalele și plantele trebuie să treacă printr-o perioadă de refacere, de odihnă, de conservare a energiilor. Alimentația omului ar trebui să fie una ușoară, centrată pe legume, pe rădăcinoase. Chiar și așa, datorită activității fizice reduse, tendința de acumulare fizică este reală.
…BIBLIA spune că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile , iar în a șaptea s-a odihnit. Deci și aici regăsim aceeași lege universală: ACTIVITATEA trebuie urmată de ODIHNĂ.
4. ”EU NU POT ȚINE POST. CE SĂ FAC?”
”Cum să țin post, dragă? Vrei să cad jos?! Eu dacă nu mănânc o bucățică de carne…”.
Unii pornesc cu bunăcredință postul, dar îl abandonează datorită ”efectelor” apărute. Aceștia afirmă că ”simt cum îi ia cu leșin”, că ”nu se pot ține pe picioare”, că ”nu mai pot gândi și lucra cum o făceau înainte”.
Postul este considerat ”DOCTOR FĂRĂ BISTURIU”, pentru că vindecă trupul și sufletului omului scăpându-l de multe boli considerate fără leac.
Toată lumea știe că cei mai sănătoși oameni sunt cei care au un regim de alimentație vegetarian, o viață spirituală și bogată și care fac permanent mișcare fizică. Alimentația bazată pe produse din carne, dublată de hormoni și aditivi de creștere, îmbolnăvește și îmbătrânește în mod accelerat omul. Acesta ”ajunge să moară înainte de vreme”. Dacă la începutul lumii oamenii trăiau câte 900 de ani, lucrul confirmat de Biblie, această perioadă a tot scăzut ajungând astăzi până la 50-60 de ani…
Organismul nostru are nevoie permanent de curățire și de odihnă. Un fel de igienă interioară. Dacă nu face această curățire în mod constant, el se încarcă cu reziduuri și toxine generate de alimentație și stres, generând BOALĂ.
ROLUL POSTULUI ESTE SĂ DECLANȘEZE ȘI SĂ REALIZEZE ACEST PROCES DE CURĂȚIRE INTERIOARĂ!
5.” CE SIMPTOME PUTEM AVEA ÎN TIMPUL POSTULUI?”
Atunci când începem să postim, corpul începe să arunce afară controlat toate toxinele acumulate.
În acel moment SENZAȚIILE DE LEȘIN, DE SLĂBICIUNE, DE SOMNOLENȚĂ, DE LIPSĂ DE PUTERE FIZICĂ, DE CĂDERE A NIVELULUI DE ENERGIE sunt cât se poate de firești și sunt semne că a început curățenia interioară. Pe mulți oameni îi sperie aceste simptome pe care nu le înțeleg și astfel abandonează postul.
Uneori, aceste simptome pot fi însoțite de DERANJ STOMACAL, BALONĂRI, DURERI DE CAP sau DURERI DIFUZE ÎN TOT CORPUL, ELIMINĂRI DE TOT FELUL DE MUCUS DIN GÂT, URECHI, OCHI, COLON, URINA POATE FI FOARTE COLORATĂ și multe alte simptome.
”Cum adică, când am început și eu să mănânc sănătos dau toate bolile peste mine?!” … Nu vă speriați, sunt simptome pasagere, durata lor fiind proporțională cu nivelul toxinelor și a mizeriilor acumulate în corp. Unii au nevoie de câteva zile pentru a se curăța, alții de săptămâni sau luni. Nu există oameni la care acest proces de curățare și de vindecare să nu dea rezultate foarte bune, dacă țin post cu adevărat…
O zi, două, o săptămână sau întreaga perioadă, fiecare să țină post cum poate.
Mare bucurie faceți trupului, sufletului și lui Dumnezeu!
6. ”SE POATE ȚINE POST MERGÂND LA SERVICIU?”
RĂSPUNS: DA!
Se poate și ar fi păcat să nu fie așa. Postul ținut doar acasă e ca mâncarea făcută bine doar pe jumătate. Ar putea mânca cineva o mâncare făcută bine pe jumătate?!.. Însă pentru a putea ține post având un job solicitant avem nevoie de un pic de ORGANIZARE. Când ajungem acasă să pregătim mâncare pentru a doua zi. În post senzația de foame este mult mai intensă din cauza acidității crescute. Dacă nu avem mâncare pregătită, pe foame, mâncăm ce ne vine la îndemână și ”stricăm” postul…
La serviciu putem să ne luăm o caserolă cu ceva pregătit de acasă. SĂ LĂSAM RUȘINEA! Postul cu chimicale și fast food-uri, nu e post… Nu este firesc să ieșim din post mai bolnavi decât am intrat…
”Ce vor spune colegii că ținem post? Vor râde oare de noi?!”
Pentru a scăpa de astfel de întrebări spuneți că țineți un regim cu crudități, ”așa, ca primăvara”… Sau că trebuie să slăbiți pentru a arăta mai bine… Unii oameni nu înțeleg semnificația postului. NU ÎNCERCAȚI SĂ EXPLICAȚI DE CE ȚINEȚI POST! Nu vor înțelege, vă vor înțelege greșit sau vor râde de voi… Iar voi nu trebuie să vă mândriți, pentru că astfel pierdeți binecuvântarea lui Dumnezeu!
Să aveți BUCURIE!
7. ”CUM LUPTĂM CU POFTELE DE POST?”
În post ne apucă tot felul de POFTE.
Parcă toate vin peste noi, parcă am vrea să mâncăm și cu ochii niște chestii care ne plac!
Aceste POFTE nu sunt altceva decât simptomele unui sevraj alimentar, dar și o încercare a ”cuiva” (știți voi cine!) de a ne împiedica să ținem post…
Asta înseamnă că suntem dependenți de tot felul de chimicale, hormoni și aditivi pe care îi înghițim zilnic și că lipsa acestora ne fac să ”ne urcăm pe pereți”. Dacă reușim să ne controlăm, să trecem peste această fază, POFTELE dispar. Pe urmă nu mai suntem atrași să mâncăm acele lucruri, ba chiar avem o ușoară repulsie față de produsele din carne.
Deja simțim beneficiile postului și parcă nu am da aceste câștiguri bune pe un anumit aliment…
POST RODITOR!
8.” CUM SE REALIZEAZĂ ÎN POST VINDECAREA SUFLETULUI?”
În post avem mare nevoie de RĂBDARE, de CREDINȚĂ și de GÂNDIRE POZITIVĂ. Ele sunt vitale pentru cel care trece printr-o asemenea perioadă.
Deoarece trupul și sufletul sunt una, cât suntem pe această lume, curățirea fizică a organismului conduce și la o curățire sufletească. Și acolo se adună multă mizerie… STRESUL, GÂNDURILE DE INVIDIE, MÂNIA, URA, GELOZIA, EGOSIMUL, AVARIȚIA toate otrăvesc sufletul omului, generând fizic, așa cum o arată cercetările savanților ruși, o stare de ACIDITATE, DE BOALĂ!
În partea opusă, GÂNDURILE DE DRAGOSTE, de COMPASIUNE, de AJUTORARE UMANĂ chiar vindecă… Cel care ține post, atunci când începe curățenia sufletească, poate trece prin stări foarte ciudate pentru cei din jur: LABILITATE EMOȚIONALĂ (plâns-râs), izbucniri nervoase isterice, necontrolate (chiar spune că ” nu știe ce l-a apucat”), ușoare stări depressive combinate cu exuberanță și o explozie de veselie nejustificată.
NU E NEBUNIE!
SE CURĂȚĂ SUFLETUL!!!
Ce mult ajută un suflet încărcat SPOVEDANIA, PĂREREA DE RĂU pentru cele făcute și PLÂNSUL…
Toată această perioadă ciudată, în care stările neplăcute fizice și sufletești alternează cu cele pozitive, este numită de specialiști CRIZĂ DE VINDECARE.
Să vă fie de folos!
9. „POT SĂ MERG ÎN POST LA EVENIMENTE SOCIALE?”
DEPINDE.
POSTUL înseamnă, dincolo de alimentație, și o REȚINERE, o RETRAGERE în sine.
Să nu uităm că POSTUL este o pregătire pentru un eveniment al lui Dumnezeu (Paște, Crăciun, etc), așa încât, pe cât posibil, să evităm evenimentele publice precum petrecerile, concertele, lucrurile ce distrează sufletul și ne îndepărtează de la scop. Dincolo de muzică și chiuituri, acolo sunt tot feluri de ”mirosuri” care ne-ar stârni pofte greu de controlat și am ajunge astfel să renunțăm la post…
Însă, există și evenimente publice de la care nu putem lipsi : EVENIMENTELE CE ȚIN DE VIAȚA PROFESIONALĂ.
Nu prea putem spune NU la o petrecere organizată de firmă chiar în Săptămâna Mare sau înainte de Crăciun.
Pe vremuri, în care românii erau aproape de Dumnezeu, nu existau evenimente publice de distracție pe perioada postului. De la vlădică la opincă, toți arătau respect pentru aceste perioade. Să nu uităm că după fiecare victorie, Ștefan cel Mare rânduia 4 zile de post în Moldova și nu 4 zile de petrecere…
Dar, chiar și atunci când firma organizează o sindrofie, având în minte dorința fierbinte de a ține post, trebuie să arătăm reținere: putem sta mai puțin, putem ciuguli ceva, putem găsi o scuză să nu dansăm. În nici un caz nu ne plângem că facem aceste lucruri din cauza faptului că ”ținem post”. Mântuitorul a spus : „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; ca ei iși smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc”…
Scopul POSTULUI nu este să ne stricăm relația cu șefii și cu cei apropiați, nici să ne mândrim cu ce facem, ci să câștigăm binecuvântarea lui Dumnezeu în viețile noastre destul de încercate!
POSTIȚI ÎNȚELEPT!
10. ” DE CE SIMT NEVOIA SĂ DORM MAI MULT ÎN POST?”
Postul declanșează un proces de curățare internă, denumit de specialiști ”PROCES DE DEZINTOXICARE”.
Pentru a putea începe reparația corpului, organismul direcționează toate resursele spre interior și de aceea trebuie să se decupleze de la exterior și să intre în starea de somn. Așa se explică de ce bolnavii, cei operați, simt nevoia de a dormi mult mai mult.
Și copiii au nevoie de mai mult somn, pentru a putea crește frumos…
Știați că rinichii și ficatul se pot reface doar în poziția culcat și doar în somn?! Cei care lucrează program de noapte au o uzură mult mai mare a organismului, deoarece organele care au ca funcție principală eliminarea toxinelor și refacerea organismului nu mai au posibilitate de odihnă.
Statul la televizor până târziu, munca suplimentară de acasă, lipsa sportului și mesele de seară abundente, dau peste cap acest CEAS INTERN făcut perfect de Dumnezeu și conduc la boală.
POSTUL REGLEAZĂ ȘI RESETEAZĂ MODUL ÎN CARE FUNCȚIONEAZĂ CORPUL NOSTRU, de aceea se numește și ”doctor fără bisturiu” !
SĂ FIȚI SĂNĂTOȘI!
11. ”DE UNDE LUĂM PROTEINE ȘI CALCIU ÎN POST?”
Amândouă sunt vitale pentru corpul uman. Foarte mulți se întreabă de unde le luăm în post, atât timp cât nu mai consumăm carne, ouă, brânză.
Păi, simplu!
PROTEINELE le luăm din ciuperci, fasole, năut, mei, nuci, unele semințe și soia. Precauție la PRODUSELE DIN SOIA: soia nu trebuie să fie modificată genetic și poate produce uneori schimbări hormonale.
MINERALELE (calciu, magneziu, zinc, etc) se găsesc în cantități impresionante, mai mult decât în lactate, în SEMINȚELE DE SUSAN, CHIA, FLOAREA SOARELUI, IN. Absorbția este superioară celei din brânzeturi.
Nelipsite în post trebuie să fie: ȚELINA, MORCOVUL, SFECLA ROȘIE, VARZA și fructele.
Preferați legume și fructe românești, crescute în grădinile și livezile noastre.
POST CU BUCURIE!
12. ”CE GREȘELI TREBUIE SĂ LE EVITĂM ÎN POST?
NU STĂM ÎNTR-O SINGURĂ MASĂ. Și aia seara. Se poate accentua starea de slăbiciune și chiar ne putem îngrășa în post. Când ne este foame, ronțăim ceva. Mai puțin și mai multe mese.
Dacă se poate, SĂ EVITĂM PRODUSELE DE POST DIN MAGAZINE: foarte puține lucruri naturale, mult amidon, pesmet, potențiatori și arome artificiale pentru a da gust. Și soia, a cărei proveniență sigură nu o cunoaștem (modificată genetic sau nu). Preferați mâncarea gătită, salate crude și fructe. Să avem mereu mâncare pregătită acasă, deoarece când ne apucă foamea de lup, putem ”strica”postul.
EVITĂM DULCELE! Unii, când încep postul stau numai în prăjituri și produse de patiserie (plăcinte, gogoși, biscuiți, etc…). Sper că vrem după post să fim mai sănătoși, nu mai bolnavi!
Mâncăm cât mai diversificat pentru a nu afecta echilibrul organismului. Avem nevoie în egală măsură de proteine, de vitamine și de minerale!
NU SPORIM CONSUMUL DE CAFEA PENTRU A AVEA MAI MULTĂ ENERGIE! Obținem exact contrariul.
NU SUPLIMENTĂM CANTITATEA DE ULEI și EVITĂM CARTOFII PRĂJIȚI sau PÂINEA! Postul ținut prost poate conduce la îngrășare.
13. ”DE CE DUPĂ POST ASISTĂM LA VINDECĂRI PESTE ÎNȚELEGEREA NOASTRĂ?”
Atunci când ținem post o facem în primul rând pentru Dumnezeu. Iar EL nu lasă nerăsplătită dragoastea și truda noastră și uneori ne dăruiește înapoi SĂNĂTATEA pierdută.
Ne mai facem bine și pentru că postind, corpul se curăță de TOXINELE acumulate de-a lungul vremii din: HRANĂ NESĂNĂTOASĂ, ALCOOL, TUTUN, MEDICAMENTE, ANESTEZII, RADIAȚII, STRES.
Postul curăță și vindecă în același timp.
”De unde știe corpul omenesc cum să facă această CURĂȚENIE?!”
Păi, de la Dumnezeu, când la Creație I-a pus în informația lui genetică tot acel sistem de protecție și curățire interioară. Minunile medicale apărute după perioada de post se datorează în bună măsură faptului că organele interioare fiind curățate și refăcute, ele încep să funcționeze normal iar simptomele de boală dispar. Dispar canceruri, unele femei pot avea copii în ciuda prognosticelor medicale negative,etc…
Apare o STARE DE BINE, de ENERGIE INTERIOARĂ, de CLARITATE A MINȚII. Începem să ne simțim bine cu noi înșine!
POSTIȚI CU BUCURIE, PENTRU SĂNĂTATEA DUMNEAVOASTRĂ!
14. ”VINE 8 MARTIE ȘI IES ÎN ORAȘ. POT SĂ ÎNTRERUP POSTUL?”
Nicăieri DUMNEZEU nu a spus explicit că de 8 Martie să ținem sau nu post, și niciodată nu a îngăduit ca de 1 decembrie – Ziua Națională, să oprim postul pentru o zi ca să mâncăm fasole cu ciolan, ”că, așa-i tradiția”!
Să ne aducem aminte pentru ce avem perioade rânduite de post: pregătire pentru un EVENIMENT AL LUI DUMNEZEU (Paști, Crăciun, etc). Trebuie să ne pregătim dacă vrem să simțim pe deplin valoarea și darul acestor mari momente din viața noastră de creștini! Și în secundar, să facem și un mare bine corpului și sufletului nostru…
Acu`depinde care ne sunt prioritățile în viață. Vrem foarte multe să ne dea Dumnezeu, dar noi nu prea suntem dispuși să renunțăm la ceva care ne aduce plăcere… Ștefan cel Mare, după victorie, rânduia 4 zile de post aspru în Moldova și nu 4 zile de festin și petreceri…
Asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de o sărbătoare a primăverii, așa cum este 8 Martie și să nu ne cinstim soțiile, mamele, fiicele sau prietenele! Putem avea împreună o zi superbă, cu multă bucurie în suflet, să fim alături de doamnele din viața noastră, să ieșim în oraș, purtând în același suflet și o altfel de dragoste pentru CEL care are grijă de noi în fiecare zi…
Iar dacă partenera noastră nu ar înțelege sau ar înțelege greșit ce facem, pentru a nu o tulbura și a o îndepărta, să ”aproximăm ” adevărul și să-i spunem că ținem, așa, o dietă de primăvară, ”pentru a arăta mai bine!”
Să aveți un 8 MARTIE cu dragostea lui Hristos!
15. ”CE ESTE POSTUL TRUPESC?”
”Postul nu înseamnă doar reținerea de la mâncare. Înseamnă printre altele și POST TRUPESC. Unii vor râde, alții nu vor mai citi, însă trebuie să vorbim și despre asta.
”De ce REȚINERE TRUPEASCĂ?” Pentru că postul înseamnă o reținere a TUTUROR simțurilor. Mare bine facem relației făcând o mică pauză. Focul se întețește, cei doi redescoperă dorul și tandrețea, învață să aștepte și să redescopere bucuria de a fi împreună.
Familiile în care se ține și post trupesc domnește ÎNȚELEGEREA, RESPECTUL și au REZISTENȚĂ ÎN TIMP. Sunt relațiile cele mai trainice, deoarece au învățat să renunțe la ceva plăcut pentru un scop superior. Iar când Dumnezeu vede dorința lor de a posti și trupește, mare BUCURIE, DRAGOSTE și HAR coboară asupra acelei case!
”Cum să mai apreciezi ceva, dacă acel lucru nu ți-a lipsit niciodată?”
Așa că, LIPSA este cel mai bun profesor.
Nu este ușor să postiți trupește, ba chiar e mai greu decât POSTUL ALIMENTAR. Însă cu exercițiu, cu înțelepciune, cu rădare și cu ajutorul duhovnicului, veți reuși!
16. ”ESTE POSTUL –MEDICAMENTUL CEL MAI BUN PENTRU SUFLET”
Zi de zi ne plângem de stres, suntem plini de GÂNDURI NEGATIVE.
Chiar dacă nu vedem gândurile, pentru că sunt învizibile, le observăm prin ceea ce produc în viața și comportamentul nostru: un gând negativ puternic poate declanșa o emoție fatală pentru om, generând un ATAC CEREBRAL, un ATAC DE CORD. Știința a confirmat că stresul prelungit poate da naștere la DIABET și o altă suită de boli interminabile.
În aceeași măsură, un gînd bun poate declanșa VINDECAREA, BUCURIA, SPERANȚA!
Chiar dacă nu sunt fatale, un gând de invidie, un comentariu răutăcios, o încăpăținare, lipsa de milă și ajutor pentru ceilalți, minciuna, lăcomia, iubirea de arginți, mândria, fuga după măriri și dregătorii (fuga după funcții) toate intră în categoria gândurilor negative. Cu timpul, ele ÎNCARCĂ SUFLETUL FOARTE MULT, TRANSFORMÂNDU-SE ÎN PRESIUNE ASUPRA CORPULUI ȘI MAI APOI ÎN BOALĂ. Atât timp cât omul trăiește, sufletul și corpul biologic sunt una, înfluențându-se reciproc.
Sufletul are și el nevoie de o PERIOADĂ DE ODIHNĂ, aceasta fiind POSTUL.
Dacă corpul este ușurat prin absența chimicalelor, a grăsimilor, SUFLETUL SE UȘUREAZĂ PRIN REFLECTARE LA LUCRURILE PE CARE NU LE-AM FĂCUT BINE, prin PĂRERE DE RĂU și DORINȚĂ REALĂ DE A NU MAI MAI REPETA GREȘELILE.
În acest fel învățăm să ne împăcăm cu noi înșine, SĂ IERTĂM, să ne reapropiem de ceilalți prin ajutor și vorbă bună! Dar pentru aceasta avem nevoie de liniște interioară și exterioară, ”nu-ți poți auzi sufletul în gălăgie”, trebuie puțină retragere din cele cotidiene sau o mică renunțare la o parte din ieșirile sociale.
E NEVOIE SĂ FI CU TINE ÎNSUȚI! Și mult bine face în aceste situații un duhovnic priceput care să pună vindecare pe rănile deschise…
SĂ AVEȚI BUCURIE!
17. ”CUM AJUTĂ RUGĂCIUNEA PE CEL CARE POSTEȘTE?”
Părintele Cleopa spunea:”Dați-i postului 2 aripi: RUGĂCIUNEA și MILOSTENIA (faptele bune) și atunci vom avea ajutorul lui Dumnezeu.
Oricum am așeza lucrurile, dacă vrem să mergem mai departe pe această cale și să dăm postului nostru valoare și strălucire, avem nevoie de RUGĂCIUNE.
Unii spun că ”RUGĂCIUNEA este convorbirea omului cu Dumnezeu”, alții o numesc ”pâinea sufletului”, sau chiar ”plugăria sufletului”. Adică, sufletul este asemenea unui ogor plini cu mărăcini, care este desțelenit de rugăciunile noastre și făcut iarăși roditor și înfloritor…
Pentru noi, prea prinși de lume, este mai ușor să vorbim despre cum ne simțim după rugăciune, decât ce este RUGĂCIUNEA.
Omul care ține post și se roagă este asemenea unui luptător în arenă: dacă are doar SABIE și nu are scut, este foarte descoperit la loviturile vrăjmașului, dacă are doar SCUT și nu are sabie, nu poate decât să se apere și la un moment dat va fi răpus… DUMNEZEU NE VREA LUPTĂTORI! Deci, sabie și scut…
Și ca să fim cinstiți: cum să ne ducem să cerem ajutorul lui Dumnezeu în ceea ce facem, dacă noi nu suntem dispuși să facem ceva pentru EL?!
”CUM NE RUGĂM ?!”
”CU SUFLETUL!” . Așa ne rugăm. O putem face oriunde și oricând. Cu rugăciuni învățate (pentru a nu spune prostii din greșeală), dar și cu cuvintele noastre (atunci când avem sufletul plin de necaz și durere). Să începem să ne rugăm, și după un timp, va apărea și rugăciunea profundă și neîncetată.
Nu există tutoriale pe Internet despre rugăciune, în schimb există acea mare călăuză și prieten numit ” duhovnic”, de care vom vorbi la următoarea noastră întâlnire.
Până atunci, luați-vă SABIA și SCUTUL, căci ”VIAȚA ESTE JUMĂTATE DRAGOSTE, JUMĂTATE LUPTĂ!” (Pr. Iustin Pârvu)
18. „CARE ESTE ROLUL DUHOVNICULUI ÎN POST?”
”Nu este bine ca omul să fie singur”, a spus Dumnezeu. Și a făcut-o pe Eva, să-i fie ajutor potrivit.
Când este vorba de vindecarea sufletului sau aprofundarea relației cu Divinitatea, nici aici omul nu este bine să fie singur.
Pentru că vine ”ăla mic, care te îndeamnă la prostii”” și îi dă omului tot felul de gânduri ciudate în cap legate de credință, și acesta începe să o ia pe arătură: ”ba, că e sfânt și că nimeni nu e mai mare ca el”, ” ba, că DARURILE date de Dumnezeu pentru a fi de folos celorlalți sunt obținute prin propriile puteri și că poți face averi cu ele, și multele asemenea.
Și atunci, și aici, OMUL ARE NEVOIE DE O CĂLĂUZĂ. De cineva care să-l oprească sau să-i dea curaj să meargă mai departe atunci când trebuie.
Această călăuză spre mântuire și sfințenie este DUHOVNICUL. El este părintele spiritual și cel care are cheia la tainele plăcute sau neplăcute ale sufletului nostru. Uneori ne cunoaște mai bine decât ne știu părinții biologici.Un duhovnic bun ne dojenește și ne mustră când greșim cu bună știință, plânge și se roagă alături de noi când trecem prin ÎNCERCĂRI și ISPITE și se bucură cu tot sufletul de reușitele noastre!
Iar atunci când trecem pragul chiliei, ne intâmpină cu bucurie și dor ca pe frățiorii de acasă pe care nu i-a văzut demult…
Acesta este DUHOVNICUL: CREȘTE ALĂTURI DE NOI, SCADE ALĂTURI DE NOI, RĂSPUNDE PENTRU NOI ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU… Mare responsabilitate are!
Dragii mei,
E FOARTE BINE că ați ales să țineți post!
Fiecare cât poate, și de fiecare dată să ducem postirea mai mult timp. A ține post se învață. Nimeni nu se naște postitor. Și este și mai bine dacă ați ajuns la această hotărâre fără a fi forțați de vreo boală grea sau de vreun necaz în familie…
”POATE UN CREȘTIN POSTI FĂRĂ DUHOVNIC?”
Sincer, nu prea.
Cine îi poate da un sfat atunci când postul este greu? Cine îl ajută să-și curățe sufletul de supărări sau lucruri rele făcute și nespuse? Cine îl poate opri să cadă în mândrie, ”ia, uitați-vă cum țin eu post”, cine îl ajută în ispitele date de ”Micky” (situații rele și neprevăzute apărute în familie, la serviciu sau în afaceri) ca să renunțăm la post, cine îi stă în spate la fiecare pas atunci când se poticnește?!… DUHOVNICUL!
Să aveți BUCURIA unui post cu BINECUVÂNTAREA unui duhovnic!
19. ”DE CE ESTE SMERENIA – CUNUNA POSTULUI?”
Încet, încet, ne apropiem de ÎNVIERE, momentul central al vieții noastre de creștini.
În același timp, ne apropiem și de sfârșitul călătoriei noastre în TAINELE POSTULUI. Într-un mod prietenos, adaptat vieții noastre de oameni încercați și fără ”a o da” în termeni academici, am disecat și trecut prin toate aspectele postului: medicale, spirituale, psihologice. O drumeție pe care am gândit-o să se întindă pe parcursul a 20 episoade și care să ne ajute pe toți să vedem în POST ”cel mai bun prieten pentru sănătatea trupului și a sufletului”…
Astăzi o să vă vorbesc despre SMERENIE sau ”CUNUNA POSTULUI”.
Dacă am și postit un pic, ne-am rugat un pic, am mai făcut și ceva bun în jurul nostru, atunci nici Dumnezeu nu ne lasă fără răsplată.
Însă, nici ”ăla mic, care ne spune tot timpul să facem prostii”, nu stă locului și crează situații în care SĂ NE MÂNDRIM CU CEEA CE AM FĂCUT: colegi, prieteni care se miră și ne laudă tuturor pentru că am ținut post, alți cunoscuți care vin și ne spun că noi suntem ”sfinți” și să le dăm sfat, și altele asemenea. Mai că ne vine să ne ridicăm de la pământ, avem inima cât pita de mare…
Asta este MÂNDRIA: păcatul care a aruncat îngerii din cer!
Dacă cădem în capcana de a asculta și de a ne mândri, am pierdut tot ce am realizat în acest post. TOT! Când apar astfel de situații, tăiați rapid elanul celor care vă laudă spunând că nu ați făcut mare lucru sau mutați discuția grupului spre altceva. Nu lăsați gândurile de mândrie să-și facă cuib în mintea și sufletul vostru…
Tot ce realizăm bun ( POSTUL, RUGĂCIUNEA, MILOSTENIA – FAPTELE BUNE) trebuie să fie precum BĂUTUL APEI: nu putem trăi fără apă, dar ”ați mai auzit pe cineva mândrindu-se sau lăudându-se că a băut apă?!”
SĂ FIȚI IUBIȚI!
20. ”CUM STINGEM POSTUL?”
”STINGEREA” POSTULUI înseamnă perioada de după post necesară reîntoarcerii la alimentația de dinainte de post. Această perioadă trebuie să fie egală cu cea a postului. De exemplu, dacă postul Paștelui a durat 7 săptămâni, reîntoarcerea la alimentația mai proteică înseamnă tot 7 săptămâni !!!
Se întâmplă vreodată asta? NU!
De-abia așteptăm să ne aruncăm în bucatele puse pe masă… Bine ar fi dacă am rămâne cât mai mult pe mâncare de post și verdețuri și după ce trec sărbătorile…
A te arunca după terminarea postului în mâncare grea, în băutură, în cafele, în chimicale este o NENOROCIRE! Este ca și cum te-ai izbi cu viteză maximă într-un zid. Datorită acestei nebunii de după post, unii au aglomerat spitalele cu indigestii urâte sau chiar au decedat. ȘOCUL ALIMENTAR administrat propriului organism a fost atât de mare încât acesta nu a suportat.
MARE GRIJĂ LA CE FACEM DUPĂ CE POSTUL SE ÎNCHEIE!!!
”MIROSURILE”
MAI AVEM UN PIC!
Tot felul de mirosuri, care de care mai apetisante, încep să iasă pe hornurile bucătăriilor. Sunt discuții aprinse în familie despre ce bunătățuri să fie prezente pe masă. ” Să se simtă bine oaspeții!”.
Dar eu zic să ” nu stricăm postul”, până în prima zi de Înviere. Până la urmă PAȘTELE ESTE DESPRE HRISTOS! Despre jertfa LUI pe cruce. Lui DUMNEZEU îi plac ospitalitatea şi comuniunea noastră românească, dar nu in dauna celor creştineşti…
Şi mai cred ceva: dacă avem tăria să ducem postul la capăt cu toate aceste ispite, atunci vom avea FORȚA şi TĂRIA să ducem şi alte proiecte la bun sfârsit,, pe care le începem şi nu le mai terminăm.
Suntem mai mult decât caltaboşul şi afumătura de porc de pe masă…
”PAȘTE BINECUVÂNTAT, dragi prieteni!”