De câte ori se discută despre diferențele economice mari, existente între diferitele regiuni ale României, de fiecare dată se pomenește despre REGIONALIZARE.

Ruperea USL-ului în 2012 a blocat procesul de regionalizare, aflat într-o fază destul de avansată de discuție și de decizie. Nimeni nu poate spune exact numărul de variante de lucru aflate pe masa guvernanților, fără a mai adăuga variantele care au circulat pe holuri sau în pauzele de cafea ale întâlnirilor oficiale…

E și de înțeles acest zbucium generalizat: REGIONALIZAREA CONSTITUIE PROCESUL CEL MAI AMPLU ȘI MAI PROFUND DE REAȘEZARE A STRUCTURII ADMINISTRATIVE ȘI TERITORIALE A ROMÂNIEI!

Asta presupune noi poli de putere politică și decizională, noi strategii de abordare economică și financiară, noi raporturi de relaționare între instituții, eforturi de a explica toate aceste lucruri românului simplu care nu mai înțelege de ce județul lui peste noapte ”nu mai este așa de bun” și trebuie să dispară…

Odată aruncată în discuție REGIONALIZAREA, județele au intrat brusc într-o competiție, ”de care pe care”, cine ”să fie capitala regiunii”, pentru că ”acolo va fi grosu’ banilor”. Fiecare județ a început să redescopere plusurile sale, să le scoată în față și să se simtă îndreptățit să fie el alesul.

Cele mai năpăstuite au fost județele ”sărace”(cu potential economic redus) pe care nu le dorește nimeni, ele fiind considerate o povară prea grea de dus în spate.

O altă abordare a fost de genul ”luăm și 1-2 județe mai sărace, dar cu condiția să fim capitală de regiune”… În culise sau pe față s-au făcut combinații de județe ”n luate câte n”.

Din păcate, la acea vreme prea puțini decidenți au înțeles complexitatea REGIONALIZĂRII și s-au mulțumit cu lupta pentru a fi capitală de regiune.

Acum 2 ani, REGIONALIZAREA SE DOREA A FI UN PROCES ÎN DOUĂ ETAPE:

ETAPA 1 – reorganizarea pe orizontală: Crearea regiunilor, înființarea unui parlament zonal, buget regional autonom, astfel încât Bucureștiul să rămână doar cu proiectele strategice naționale, transregionale;

ETAPA 2 – reorganizarea în profunzime: PRIMĂRIILE mai puternice financiar și localizate oarecum central urmau ”să înghită” primăriile mai mici, aflate în apropierea pragului de insolvență. Teoretic, s-ar fi redus costurile cu administrația și ar fi crescut eficiența actului administrativ. La momentul 2013-2014,  1/3 din primăriile României (undeva peste 1.000) se aflau în această situație financiară dificilă sau la limită.

Deci, urma să avem REGIONALIZARE + DESCENTRALIZARE ADMINISTRATIVĂ ȘI FINANCIARĂ, guvernul având misiunea de a transfera competențe și putere de decizie la nivel regional, iar regiunile aveau ca misiune să-și ia soarta  în propriile mâini.

În ciuda tonelor de discuții purtate, nu s-au identificat răspunsuri concrete la întrebări de genul:

”Cine să aibă  ROLUL PRINCIPAL : PREFECTURILE sau CONSILIILE JUDEȚENE?” 

 ”AUTOFINANȚARE: Dacă avem județe care acum nu se pot autosusține fără finanțare venită de la București, cum se pot autosusține financiar noile regiuni înființate?”

”Oare, după Regionalizare, nu vor crește și mai mult DIFERENȚELE ECONOMICE între Regiuni, de ex. Ardeal – Moldova?”

”Cum își mai poate obține țăranul român o ADEVERINȚĂ de la Primărie, dacă aceasta a fost comasată și acum trebuie să treacă peste 2-3 sate pentru a a ajunge la Primăria de resort? Cine suportă aceste costuri de deplasare? Nu este limitat astfel accesul la serviciile administrative?”

 ”Cum vor fi reorganizate  județele HARGHITA și COVASNA?”

”NUMĂR REGIUNI : Câte regiuni  să fie fie? Cum îi împăcăm pe cei care nu obțin capitala de județ?”

 ”COSTURI DE FUNCȚIONARE ALE NOILOR STRUCTURI: Care sunt costurile financiare ale noilor structuri politice și economice – Parlament regional (dacă rămâne valabil acest concept)?”

”Distribuirea instituțiilor și factorilor de decizie în mod echitabil geografic la nivel de regiune, nu va presupune COSTURI MAI MARI DE TRANSPORT în interiorul regiunii și TIMP DE DECIZIE prelungit?. Cel care trebuie să obțină mai multe AVIZE pentru un proiect, nu ar trebui să alerge dintr-un colț în altul al regiunii?”

 ”Comasarea primăriilor, nu înseamnă oare și DISPONIBILIZAREA unui număr substanțial de funcționari din administrație, care nu se vor mai regăsi în noile scheme de personal ale Primăriilor reunificate? Dacă acum există deficit de personal în administrație, un număr redus de funcționari înseamnă mai bine?”

”Cine va face după Regionalizare plata ÎNDEMNIZAȚIILOR și a AJUTOARELOR SOCIALE: Primăria sau Statul român prin Primărie, așa cum se întâmplă acum? Să nu uităm că 1/3 din PIB-ul României este alocat plăților sociale, iar foarte multe primării nu pot susține singure aceste tipuri de plăți”.

Acestea sunt doar câteva din multiplele întrebări la care va trebui să găsim răspuns.

În acest moment nu se poate vorbi  de o variantă de lucru finală. Se vor relua dezbaterile publice cu mediul academic și economic, cu mediul de afaceri, cu specialiștii din administrație, cu societatea civilă, discuții stopate acum câțiva ani.

REGIONALIZAREA ESTE UN PROCES CARE NE VA SCHIMBA VIEȚILE, deci nu se poate face peste oameni, fără consens politic și social. Pentru a putea fi realizată, trebuie modificată Constituția prin Referendum, județele vor dispărea și vor face loc noilor structuri. Trebuie organizate alegeri pentru noile organisme regionale.

”CE ȘTIM ȘI CE NU ȘTIM LA ACEST MOMENT ?”

• Știm sigur că România NU poate continua să meargă cu același tip de organizare.

• Nu știm dacă REGIONALIZAREA va fi un succes sau un eșec, dar fără o coordonare de ”ceas elvețian” acest proces va fi cel mai mare eșec al României de după 1989.

• Nu știm dacă actuala clasă politică va ajunge la un consens, cine își va asuma acest proces și dacă are puterea să gestioneze schimbarea.

• Știm că absorbția fondurilor europene pe regiune ar fi mai bună, cu condiția ca birocrația administrativă europeană să nu crească.

• Știm sigur că REGIONALIZAREA NU SALVEAZĂ MOLDOVA, dacă nu se stopează exodul forței de muncă, dacă nu crește nivelul profesional și nu se remotivează locuitorii acestei regiuni. Iar exodul nu poate fi oprit fără determinarea mediului de afaceri de a aduce salariile angajaților din Moldova la nivelul Ardealului sau a zonei de Vest (în prezent fiind la cel mult jumătate, pe aceleași pozițiii și pe sarcini de lucru similare).

• Știm sigur că REGIONALIZAREA nu va da de mâncare la animale, nu va face curățenie prin curte și nu va crește copiii, oamenilor rămânându-le să facă ceea ce făceau și până acum în viața de zi cu zi.

• Nu știm dacă România ar putea răspunde cerințelor unui conflict militar (Doamne ferește!) simultan cu cerințele procesului de REGIONALIZARE și dacă Guvernul ar mai avea suficiente pârghii de decizie în teritoriu în aceste situații.

• Nu știm dacă vor exista resurse financiare pentru a acoperi toate nevoile țării, programele de înarmare ale armatei și construcția noilor structuri regionale.

• Nu știm ce va fi în zona Harghita-Covasna.

• Nu știm dacă poporul va zice ”DA” la Referendum, nu știm cât de bine va comunica Guvernul oamenilor toate aceste schimbări.

• Știm sigur că vor trece minim 5-10 ani până când lucrurile se vor așeza și oamenii se vor obișnui, iar structurile regionale de decizie vor fi cu adevărat eficiente.

• Știm că 2 (două) Referendumuri de organizat în 2017 nu sunt un lucru ușor: REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE și REFERENDUMUL PENTRU REGIONALIZARE. Referendumul pentru Regionalizare are șanse mai mari să treacă dacă este organizat simultan cu cel pentru familie, deoarece poziția celor câteva milioane de români semnatare ale cererii de revizuire a Constituției și a celor care cred în familia tradițională compusă din bărbat și femeie, este una fără echivoc, iar venirea la vot una sigură.

• Nu știm dacă acest tip de organizare administrative-teritorială se pliază SPECIFICULUI NOSTRU ROMÂNESC și psihologiei de conducere existent la nivelul mentalului colectiv.

Dragii mei,

Foarte multe întrebări și incertitudini, răspunsuri mai deloc.

Nu știm cum va fi, dar nici nu putem continua să mergem înainte, așa cum o facem acum.

”Să nu privim REGIONALIZAREA CA PE DUMNEZEU!”

Vor trece ani până vom simți influențele pozitive, nimeni nu ne va face munca de zi cu zi, nimeni nu ne ia răspunderea familiilor și a creșterii copiilor. În continuare vor pleca oameni afară la muncă pentru un trai mai bun, nu REGIONALIZAREA va reechilibra demografic țara noastră.

REGIONALIZAREA nu ne dă nici pâine, nici ulei, nici benzină! REGIONALIZAREA nu ține loc de autostradă sau de corectitudine în afaceri și în politică, nici nu va reduce numărul analfabeților, nici nu va stopa dispariția satului românesc și a pădurilor din Carpați.

Ca să fim cinstiți cu noi înșine, pe termen scurt și mediu REGIONALIZAREA va fi o povară în plus.

Rămâne însă deschisă întrebarea:

”MĂCAR PE TERMEN LUNG, ESTE REGIONALIZAREA SOLUȚIA CEA MAI BUNĂ PENTRU ROMÂNIA?”

Sursă foto:http://www.ziaruldeiasi.ro/