Ne apropiem de un deznodământ al crizei nord-coreene.
Cu un președinte Kim Jong –un cu vizibile deviații comportamentale, posibilitatea lansării voite a unei rachete nucleare către State este foarte mare. Fără banii băncilor chinezești care își întrerup finanțările, fără posibilitatea de a mai importa produse petroliere și de a exporta textile, Coreea de Nord se transformă rapid într-o enclavă închisă, izolată și nesprijinită, resursele financiare ale țării fiind în mare parte utilizate pentru industria militară și pentru programul de dezvoltare nucleară.
PRESIUNEA ECONOMICĂ
Spectrul foametei generale este tot mai aproape, însă cea care va suferi va fi tot populația și nu dictatorul Kim Jong-un, care este acum din punct de vedere politic cu spatele la zid. În tot acest timp, în care acesta și-a hrănit SISTEMUL cu iluzia victoriei dar și cu țelul de a deveni putere nucleară, președintele nord coreean a parcurs un drum presărat cu alegeri fără întoarcere.
După ce va reuși amplasarea unei bombe atomice pe o rachetă intercontinentală, el se va afla în fața ultimei alegeri posibile: un atac atomic asupra Statelor Unite. Nu mai poate da înapoi în fața proprilor oameni și în fața proprilor promisiuni. Nu poate, pentru că s-ar compromite politic, nu poate pentru că și-a pierdut simțul rațiunii și nu vrea pentru că se imaginează într-un mod bolnav ”MARELE LUPTĂTOR împotriva capitalismului decadent, reprezentat de America”.
Ca orice dictator veritabil, în mintea lui un război cu America este un război firesc, ”sfânt”, dus în în scop național, pentru binele poporului. ”Popor care, bineînțeles, îl iubește foarte mult!”
În paralel, presiunea din stradă datorată lipsurilor de tot felul este în creștere. Constrângerile economice, recesiunea și confiscările de bunuri ca parte a pregătirii populației pentru marele război imping populația tot mai aproape de o revoltă populară. Este exact ce se dorește la nivel internațional, pentru a forța o înlăturare a regimului fără a utiliza forța militară.
DE CE RACHETELE NORD COREENE NU AU FOST INTERCEPTATE ?
Coreea de Nord a lansat deja mai multe rachete care au trecut peste Japonia, generând alarmarea populației nipone. Ele nu au fost interceptate, ci doar monitorizate.
Dincolo de calculele făcute privind traiectoria posibilă a acestor vectori, ele nu au fost interceptate pentru că au existat informații din interior despre natura încărcăturii acestor rachete, tipul lor și ținta finală. Nefiind un pericol imediat, nu a existat contrareacție balistică.
CUM PUTEM EVITA RĂZBOIUL NUCLEAR?!
Kim Jong-un nu va da înapoi. Își dorește acest acest război, dar încă nu are finalizat programul de înarmare nucleară. Îi lipsește ultima verigă pentru a-și îndeplini cel mai mare vis al vieții lui.
Un război nuclear ar însemna 1-2 lansări din partea Coreei de Nord și ”o mare de foc” din partea Statelor Unite și a aliaților.
Singura posibilitate de a evita acest conflict atomic este ÎNLĂTURAREA REGIMULUI și A DICTATORULUI NORD COREEAN.
Înlăturarea unui dictator și a regimului care-l menține la putere se poate realiza fie militar, fie prin mișcări de stradă, REVOLUȚII.
Aceste mișcări de stradă, plecate de la nemulțumiri profunde ale populației, sprijinite de o opoziție care a reușit să supraviețuiască și stimulate de servicii secrete, sunt soluția cea mai ”naturală” de rezolvare a problemei.
Regimul dictatorial nord coreean a instituit o oprimare cum nici Ceaușescu nu a reușit să facă. Este foarte greu de crezut că în Coreea de Nord a reușit să supraviețuiască până acum vreo formă de opoziție. Cu toate acestea, mulți dintre executanți, oricât de îndoctrinați ar fi, nu-și pot imagina ca familiile, casa, proprietățile, țara să fie rase de bombe nucleare. ”LA CE LE-AR MAI FOLOSI BENEFICIILE PRIMITE PENTRU SLUJIREA DICTATORULUI?!…”
Ei vor fi cei care vor schimba direcția și îl vor părăsi pe Kim Jong-un. Dar nu vor face asta oricum, ci cu garanții internaționale că nu vor plăti niciodată în fața justiției pentru oprimarea și crimele săvârșite împotriva poporului corean. Și poate un post în noua conducere…
CE VA FI DUPĂ KIM?
KIM trebuie înlăturat. Este singura șansă pentru pace. Dar ce se pune în locul lui?
După zeci a ani de dictatură trăită, Coreii de Nord îi va fi imposibil să reînvețe în mai puțin de 2 generații un minim de democrație. Riscul anarhiei este mare, la fel și riscul unui război civil generat de facțiuni militare rupte din SISTEMUL dictatorului. A se vedea lecțiile învățate în urma Primăverii Arabe.
Viitoarea conducere va fi formată din LEADERI DIN RÂNDUL DOI, ce vor avea ca misiune tranziția spre democrație și unificarea cu Coreea de Sud.
Coreea de Sud va fi cea care va monitoriza întregul proces de democratizare al Coreii de Nord și va fi cea prin care va tranzita tot suportul material și financiar de reconstrucție a Nordului eliberat de dictatură.
Este necesar un SPRIJIN FINANCIAR INTERNAȚIONAL MASIV, un fel de Plan Marshall II. Deocamdată nimeni nu-și asumă oficial un sprijin financiar pe vreo 2 generații, lucru ce face foarte dificil un consens la nivel regional între marile puteri.
CHINA nu dorește un război atomic în vecinătate, dar nu își dorește ca vecin o Coree unificată, democrată, sub tutela Statelor Unite.
RUSIA nu dorește un conflict nuclear, dar tare ar vrea să revină ca jucător în acea zonă.
Toate aceste lucruri generează o dinamică politică și militară greu controlabilă, cu multe negocieri necunoscute publicului, cu decizii internaționale mult întârziate. Un minim consens deja a apărut, însă amenințarea nucleară nu a scăzut deloc în intensitate.
UTILIZAREA DE ARMAMENT ULTRAMODERN, NECUNOSCUT
În orice război recent, Statele Unite recunoscute ca fiind prima putere în lume cu investiții în cercetare militară, a testat armament necunoscut publicului larg. Dacă se va ajunge la un conflict în Coreea de Nord, America va arunca în luptă acest armament secret pentru a obține o victorie rapidă, dar și pentru a minimiza riscul atomic. Mai mult ca oricând, America va face ”un război fulger”. Miza este planetară.
EPILOG
Regimul Kim Jong-un își trăieste sfârșitul.
Fie va fi înlăturat de la putere, prin revolta străzii și trădarea oamenilor de încredere, fie va sfărși apocaliptic trăgând o întreagă planetă după el.
Un lucru este sigur: acest regim se apropie de limita existenței lui fizice.
Leave A Reply