La noi, la români, startul la început de an nu este chiar un lucru ușor. Deși perioada sărbătorilor de iarnă se încheie după Bobotează, firmele și instituțiile trebuie să își tureze motoarele și să facă pașii necesari unui start bun. Cu toții ne dorim ”să începem anul cu dreptul!”
Concret, un start bun înseamnă încheierea acțiunilor sau a proceselor organizaționale rămase fără răspuns la finalul anului trecut, sau startarea acestora, acum la începutul lui 2018.
- EVALUAREA PERSONALULUI – unul dintre cele importante procese interne, în care este evaluată activitatea a angajaților și modul în care au fost atinse obiectivele planificate în 2017. De asemenea, în urma identificării nevoilor de training și de dezvoltare, se construiește PLANUL DE FORMARE PROFESIONALĂ valabil pentru anul în curs. Dacă nu a fost realizat în lunile noiembrie-decembrie, el rămâne una din prioritățile anului 2018. Este vital ca această evaluare să fie realizată de așa manieră încât legată angajații să fie motivați să performeze în activitatea lor. De asemenea, o sumă echivalentă cu cel puțin 10% din bugetul salarial trebuie alocat FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII PROFESIONALE, condiție vitală pentru a avea un personal pregătit și motivat.
- PLANIFICAREA OBIECTIVELOR STRATEGICE ȘI OPERAȚIONALE pentru 2018 este cel mai important proces derulat la nivel intern. Presupune evaluarea gradului de atingere a obiectivelor planificate pentru anul ce s-a încheiat, dar și planificarea pe fiecare lună în parte a acțiunilor care se vor desfășura în acest an. Nu poate fi realizat în etape: ”mai lucrăm astăzi un pic la planificare, mai lucrăm și poimâine”. Dacă PLANIFICAREA STRATEGICĂ ȘI OPERAȚIONALĂ nu a fost făcută în luna noiembrie (așa cum este recomandabil), este obligatoriu a se realiza în LUNA IANUARIE. Se corelează cu CONSTRUCȚIA BUGETULUI. Implică obiective precise, roluri și responsabilități clare, deadline-uri, instrumente de control și corecție. Ca și unealtă practică de lucru, PLANNER-ul poate fi aliatul dumneavoastră cel mai bun!
- Experiența din vânzările anilor trecuți, cunoștințele despre bioritmul și comportamentul cumpărătorului român, ne spun că lunile ianuarie – februarie sunt în România, în general, luni cu volume mici și foarte mici de vânzări. Trebuie profitat de acest răgaz și utilizate toate resursele pentru A PUNE LA PUNCT INSTRUMENTELE ȘI PROCESELE ORGANIZAȚIONALE INTERNE, precum și pentru a completa NECESARUL DE RESURSE UMANE identificat la nivelul companiei. În același timp, această perioadă este una optimă pentru integrarea noilor veniți cu ajutorul PROGRAMELOR DE ACLIMATIZARE / ORIENTARE PE FUNCȚIE.
- În cazul în care compania nu are realizate POLITICI și PROCEDURI INTERNE STRUCTURATE (Proceduri de administrare a resurselor umane, R.O.I., R.O.F, Proceduri recrutare, Proceduri comunicare internă și externă, Proceduri achiziții, etc), acesta este momentul cel mai bun pentru a le aduce la zi. În paralel, este recomandabilă realizarea unei PLANIFICĂRI ATENTE A CONCEDIILOR ANGAJAȚILOR în 2018, plecând de la nevoile de personal ale companiei și de programările avansate anterior de către aceștia.
- RAPOARTELE ANUALE – necesită timp pentru a putea fi realizate, sunt dificil de finalizat dacă peste an nu a existat o bună documentare a muncii (agende, notițe, rapoarte intermediare).
- FLUXURILE FINANCIARE – planificarea cât mai atentă a operațiunilor bancare (depunere – retragere numerar, solicitare situații sold, etc). Trebuie avute în vedere cash flow-ul diminuat, intrările de numerar reduse pentru a evita situația rămânerii fără lichidități, a imposibilității de a plăti salariile, bonusurile, facturile ajunse la limită de scadență, ratele, leasingurile.etc…
- LUNILE IANUARIE – FEBRUARIE sunt un bun prilej de a cunoaște NOI PARTENERI și de A PUNE BAZELE PROIECTELOR VIITOARE. La fel ca în cazul oricărui alt început, gradul de optimism și de deschidere spre nou sau spre ceva provocator este mult mai ridicat la nivelul mediului de afaceri. Românii cred în începuturi, chiar dacă nu reușesc să-și ducă proiectele la capăt. În această perioadă este suficient timp fizic pentru întâlniri, planuri, momente de reflecție și decizie.
- Încheierea DOCUMENTELOR LEGALE SPECIFICE pentru circulația autovehiculelor din dotare (asigurare RCA-CASCO, rovignetă, etc), pentru acele vehicule care au termenul scadent în această lună.
”Începutul anului poartă în el semințele succesului de mâine”, îmi spunea ceva drag.
”SĂ ÎNCEPEM ANUL CU DREPTUL!”
Sursă foto:http://www.notey.com/
a pune bazele proiectelor viitoarebioritmul și comportamentul cumpărătorului românCASCOconcediile angajațilorconstrucția bugetuluidocumente legale specificeevaluarea personaluluifluxurile financiareînceputl anului poartă în el semințele succesului de mâineîntâlnirimomente de reflecție și deciziinecesarul de resurse umanenoi parteneriplanificarea obiectivelor strategice și operaționaleplannerplanul de formare profesionalapolitici și proceduri interne structurateproceduri achizițiiproceduri administrare resurse umaneprogramde aclimatizare / orientare pe funcțier.o.fr.o.i.rapoarte anualeRCAroluri și responsabilități clareromânii cred în începuturi chiar dacă nu reușesc să-și ducă proiectele la capătrovignetaSă începem anul cu dreptul
Leave A Reply