CAUZELE PSIHOLOGICE ȘI SOCIALE ALE MIȘCĂRILOR DIN ROMÂNIA
Românii nu au avut niciodată liniște. Asta ne-o arată chiar istoria. Pe aici au trecut: IMPERIUL ROMAN, POPOARELE MIGRATOARE (avizii, gepizii, roxolanii, avarii, hunii, tătarii, slavii, etc), IMPERIUL OTOMAN, GRECII și REGIMURILE FANARIOTE, POLONII, RUȘII, IMPERIUL AUSTRO UNGAR, NAZISMUL, COMUNISMUL.
Tot timpul românul a avut sabia deaupra capului. De câte ori în istorie a fost nevoit să ia calea pădurilor, să-și incendieze casa, holdele, să otrăvească fântânile sau să-și dea viața pentru atât de scumpa lui LIBERTATE?
Așezată la răscrucea tuturor Imperiilor și dăruită de Dumnezeu cu multe bogății, România a fost ținta favorită a tuturor neamurilor puternice. Cei care acuză românii că nu au fost capabili să dezvolte o civilizație de tip apusean, nu înțeleg nimic din ce s-a întâmplat cu acest popor. În timp ce Europa apuseană se relaxa și se elibera de teama transformării ei în pașalâc turcesc, Voievodul Ștefan împreună cu femeile, copiii și bătrânii îngropau trupurile plăieșilor moldoveni căzuți după luptele cu turcii…
Când nu au fost alte neamuri, au fost ai noștri care ne-au chinuit… RĂSCOALELE ȚĂRĂNEȘTI, evenimentele nefericite care au marcat întreaga perioadă interbelică, FENOMENUL PITEȘTI și ÎNCHISORILE COMUNISTE, REVOLUȚIA DIN 1989, MINERIADELE, MIȘCĂRILE DE STRADĂ DIN FEBRUARIE 2017 sunt câteva exemple în care românii au produs suferință altor români.
„MĂMĂLIGA ROMÂNEASCĂ”
”Dar și când explodează mămăliga românească”…
De multe ori am auzit spunându-se aceste lucruri. Românul stă cu capul plecat, îndurând și înghițind cu stoicism nedreptățile sau umilințele, acumulând totul în interior. Atunci când s-a atins limita de suportabilitate, el aruncă toată tensiunea în afară, cu o intensitate greu de imaginat, sub forma MIȘCĂRILOR DE STRADĂ spontane, neorganizate.
Pare de necrezut că acei oameni care până atunci nu spuneau NU, acum sunt vehemenți și greu controlabili. Astfel de evenimente generează o cantitate uriașă de energie socială, care necanalizată și direcționată, poate conduce la dezordine și chiar haos. De aceea, nu este de dorit ca MIȘCĂRILE DE STRADĂ ROMÂNEȘTI să rămână pentru multă vreme în stradă, deoarece ele sunt ”vulnerabile la provocări, tentative de preluare a puterii sau deturnări de la scopul inițial”.
CONTAGIUNEA SOCIALĂ la români este aproape instantanee, datorită factorului emoțional predominant în profilul psihologic al națiunii române ”ROMÂNII REACȚIONEAZĂ IMEDIAT LA EMOȚII, GENERÂND LA RÂNDUL LOR O CANTITATE ENORMĂ DE EMOȚIE”. Ei se armează instantaneu la mișcări sociale, încercând să determine o decizie similară de a acționa la cei din jur.”Hai și tu, cum de stai în casă?”. Sunt categorici și exclusiviști cu cei care nu împărtășesc modul lor de acțiune ”Cine nu e cu noi este împotriva noastră”.
Datorită acestui fond emoțional accentuat, românii ajung chiar la ruperea relațiilor de prietenie, la certuri cu cei din familie, blocări pe Facebook, dacă respectivii nu împărtășesc același punct de vedere. Fiind mare iubitori de mijloace de comunicații (telefon, Facebook), românii nu au nevoie de nimeni care să-i organizeze, o fac eficient prin campanie din om în om.
O pată de originalitate îl constituie bogăția FOLCLORULUI generat în timpul mișcărilor populare. Rime, cuvinte de duh, poezii, desene, sloganuri de o originalitate copleșitoare. Până și argoul utilizat are frumusețea lui. Imaginația și spiritul artistic românesc își găsește în aceste mișcări libertatea maximă de manifestare. BULĂ este reînviat. Psihologic, acest lucru este un lucru foarte bun. Atât timp cât românul glumește, ”cât face haz de necaz” treaba nu este atât de gravă și lucrurile sunt rezolvabile. Un indicator care anunță mișcări de stradă violente este LIPSA UMORULUI din sloganurile și folclorul acelor mișcări.
Uneori, românii se adună să facă CATERINCĂ și nu pentru că au ceva de spus. Merg cu grupul, se integrează în atmosfera manifestației, țipă sloganuri, dar dacă îi întrebi pentru ce sunt acolo, nu sunt capabili să spună. ”GRUPUL ÎI DĂ ROMÂNULUI CURAJ”, de aceea în grup el se simte mai bine. Aceste cazuri sunt speculate intens de mass media și utilizate în transmisiuni tv, cu scopul de a creea ideea de MIȘCĂRI RIDICOLE, generate de oameni fără ocupație, cu un grad limitat de cultură și care au ieșit așa, ”la oha”…
De reținut este că, la fiecare manifestație în stradă, un procent de peste 95% din români au foarte clară motivația pentru care se află acolo, aici fiind incluși și cei care ies și pentru alte nemulțumiri decât cele manifestate la acțiunea publică respectivă.
”DE CE IES ROMÂNII?”
Motivele pentru care popoarele ies în stradă sunt diferite.
Din cauze istorice bine definite, ROMÂNII DEVIN ALERGICI ȘI IES ÎN STRADĂ ÎN SPECIAL ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI ȘI A ATACĂRII IDEII DE FAMILIE. Cine îndrăznește să atingă aceste două puncte, este compromis politic.
Românul este foarte sensibil la aceste teme, deoarece el nu a putut construi din cauza celor care i-au cerut și i-au luat bunăstarea, în timp ce familia i-a fost mereu sub presiune și lipsuri. Deoarece românul nu iese pentru o nevoie personală ci pentru o cauză sau un principiu național, el simte nevoia de a avea cu el STEAGURI, vrea să cânte IMNUL ȚĂRII. Astfel, el se identifică cu România și simte că acțiunea lui răspunde unui strigăt național.
CORUPȚIA LA ROMÂNI
Cât despre CORUPȚIE, ea nu a apărut astăzi pe aceste meleaguri. Ea are o vîrstă de aproape două milenii. Triburile geto-dace nu cunoșteau trădarea și vinderea pe arginți, însă pentru a construi statul dac, și BUREBISTA și DECEBAL au folosit forța sabiei. Ea a venit odată cu civilizația Imperiului Roman.
Importată de la senatorii și Cezarii romani, prin trupele prezente aici, corupția de tip administrativ a devenit cunoscută și dacilor. Mai târziu, ocupațiile turcești și fanariote au dus obiceiurile bizantine la rang de artă și lege.
Puțini știu că între marii domnitori pe care i-am învățat la orele de istorie, au existat în Moldova și Țara Românească zeci de alți conducători, cu durata domniei mergând de la 2 luni până la doi ani (rar!). Cum dădea unul tribut mai mare, feciori și copilițe la oastea și Haremul Sultanului, cum lua tronul!
Mai aproape de noi, comunismul, cu alte metode de presiune și coerciție a dezvoltat o nouă artă de corupție: corupția pe linie de partid pentru funcții, sinecuri sau mod de viață pentru a supraviețui alimentar și de a duce o pâine mai albă copiilor de acasă… După 1989, din cauza corupției au dispărut industrii, au fugit investitorii, românii au luat calea străinătății pentru a găsi de muncă. Au fost multe drame familiale: s-au destrămat familii, copii au rămas fără supraveghere acasă și multe alte nenorociri.
La români, de la momentul definirii noastre ca popor, cu mici excepții, CORUPȚIA S-A ÎMPLETIT CU ACTUL DE CONDUCERE, blocându-ne DEZVOLTAREA!
Istoria ne demonstrează cu cifre și date că LEADERUL iubitor de țară, harnic și viteaz a fost o EXCEPȚIE, iar regula este CONDUCĂTORUL TRĂDĂTOR, IUBITOR DE AVUȚII ȘI NEPĂSĂTOR LA NEVOILE ȚĂRII!
”ROMÂNII SUNT PRECUM ZONA VRANCEA”
Lucian Blaga avea o teorie numită: Teoria ondulatorie. Orice popor ia comportamental forma reliefului țării sale. Astfel, poporul român a luat forma reliefului deluros al României. Dezvoltarea ne este sinuoasă, caracterul la fel, precum curbele dealurilor…Suntem când sus, când jos, și mai niciodată nu găsim calea de mijloc. Alegem extremele.
În același timp, în Vrancea datele statistice ne arată că se produce un cutremur major la fiecare 30-50 ani. Fără să fim specialiști, observăm că seismicitatea socială românească (mișcările sociale de anvergură) are aceeasi frecvență similară cu cea din Vrancea: 1907 (Răscoalele țărănești), 1945 (mișcările de rezistență împotriva comunismului), 1989 (Revoluția din decembrie ), 2017 – Manifestații împotriva Ordonanței 13.
SIMPLE COINCIDENȚE?