”NO’, MUSAI TREBUIE SĂ MERGEȚI
LA MĂNĂSTIREA BÂRSANA!”
Mi-a crescut inima ”cât pita de mare” atunci când în curtea Mănăstirii Bârsana, într-o zi blândă de început de toamnă, amestecat fiind printre turiștii străini, am auzit strigătele de admirație ale acestora și nehotârârea lor privitor la ce ar trebui să fotografieze mai întâi!
Chiar și când ești obișnuit cu pelerinajele prin mănăstiri, Bârsana te impresionează profund.
Așezată pe un deal înconjurat de livezi, Mănăstirea Bârsana a fost reconstruită după 1990 plecând de la ceea ce presupune construcția unui așezământ monahal. Dacă la multe alte mănăstiri, îți dai seama că noile construcții au apărut în funcție de nevoile monahilor ”viețuitori” (călugării care trăiesc și se nevoiesc în acea mănăstire), aici realizezi că tot ce s-a ridicat s-a făcut după un plan architectural bine pus la punct și care a urmărit să răspundă la nevoi diverse.
Nimic nu a fost lăsat nimic la întâmplare: locașurile de rugăciune, casele destinate să găzduiască oaspeți sau cărturari veniți pentru repaus și creație (Casa Meșterilor), capacitățile de cazare pentru maici, Muzeul, Altarul de Vară, Aghiazmatarul. La acestea se adaugă numeroasele alei bine gândite și unite între ele, podul de peste micul lac situat în mijlocul așezământului, crucile de lemn încrustate în cel mai pur și mai creativ stil maramureșean, și MULTE, MULTE FLORI!
”10 MAICI”
Nu mi-a venit să cred că de toate se îngrijeau doar 10 maici împreună cu stareța!
Da, ați citit bine! 10 maici la tot ce se află acolo, inclusiv Muzeul din incintă.
Iar când ”ascultările” ( munca și responsabilitățile din ziua respectivă pe care le primește fiecare maică) se apropie de sfârșit , începe adevărata parte din viața unei maici ce și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu: RUGĂCIUNEA și SLUJBELE BISERICII! Pentru cel ce a ales a-L sluji pe Hristos, sunt foarte puține ore de odihnă într-o noapte… Situația devine și mai complicată atunci când vine perioada concediilor. ZECI DE AUTOCARE cu turiști români și străini se revarsă spre mănăstire. Aceleași maici, cunoscătoare de istorie și de multe limbi străine se transformă ad-hoc în ghizi foarte primitori pentru multitudinea de vizitatori curioși și fascinați de ceea ce văd. Nu există să plece musafirii nemulțumiți sau fără răspunsuri la întrebări!
Firesc, m-am mirat cum poate cineva să reziste fizic la atâta volum de muncă, dublat de rugăciune și post. Și răspunsul a fost invariabil același: HARUL ȘI AJUTORUL DE LA DUMNEZEU este cel care le întărește pe maici și le dă putere să meargă în fiecare zi mai departe!
Dar, nu este o viață ușoară și la îndemâna oricui. Monahismul în sine este o cale a renunțării pentru daruri mai mari de la Dumnezeu, iar atunci când această renunțare este dublată și de muncă fizică, îți trebuie multă credință pentru a nu te abate de la cale. Din aceste motive, numărul celor care doresc să devină monahii la Mănăstirea Bârsana este din ce în ce mai mic…
Proprietățile mănăstirii includ și fânețele exploatate cu ajutorul localnicilor, dar și sala de mese de lângă mănăstire cu multe bucate calde, bine făcute, și mereu plină de turiști!
Totul respiră a BUNĂ RÂNDUIALĂ și a atenție acordată celor sfinte dar și celor lumești.
Odată intrat pe poarta mănăstirii, mi-a fost greu să mă decid ce să vizitez mai întâi. Posibilitățile de a realiza fotografii pentru suflet sunt nenumărate, din fiecare unghi este o altă priveliște… Însă, oriunde m-au purtat pașii pe aleile mănăstirii, lemnul, piatra și florile sunt cele care m-au însoțit într-o armonie desăvârșită. Acolo, la Bârsana, am întâlnit cele mai frumoase cruci sculptate în lemn, ”crescute” parcă singure, pe lângă tufele de trandafiri și dumitrițe…
”MUZEUL”
MUZEUL este ceva ce vă va merge sigur la suflet!
Icoanele foarte vechi, cu sfinți sterși de vechimea anilor, piese de mobilier vechi maramureșan, cergi, oale, războaie de țesut, esența spiritului românesc și a acestor meleaguri atât de dăruite, toate le întâlniți expuse cu mult gust în muzeul mănăstirii. Muzeul este construit pe același principiu ca și așezământul: în orice punct te-ai afla să poți cuprinde cu vederea restul ansamblului.
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
În toate peregrinările mele prin Țara Maramureșului, m-a urmărit obsesiv o întrebare: ” De ce mănăstirile maramușene au turlele atât de ascuțite, de parcă ar străpunge cerul? ”.
Răspunsurile primite au fost puține și nu au acoperit setea mea de a înțelege.
Un răspuns a fost acela că ”așa este stilul maramureșean de construcție a lăcașurilor de cult, moștenit din strămoși”. Un alt răspuns a fost acela că aceste turle ascuțite, foarte greu de construit, ar fi o influență a stilului gotic, venit odată cu prezența austro-ungară pe aceste meleaguri. Dar eu cred altceva!
După ce am rămas fără cuvinte în fața turlei Bisericii din curtea Mănăstirii Bârsana (57 m) și a celei din Săpânța-Peri – 78 m înălțime (cea mai înaltă biserică din lemn), eu cred cu convingere că ”locuitorii Maramureșului nostru drag au vrut să fie siguri că strigătul lor de ajutor, rugăciunile pentru cei dragi sunt mai aproape de tronul lui Dumnezeu! Așa că, le-au dus mai aproape de Cel ce stăpânește și Cerul și Pământul!”
Dragii mei,
De vă va ajuta Bunu’ Dumnezeu în astă viață, apăi, no’, musai trebuie să mergeți la Mănăstirea Bârsana!”
