ROMÂNIA NOASTRĂ

MĂNĂSTIREA HADÂMBU.

Fără a fi în planurile mele de călătorie, în aceste zile am ajuns și la renumita Mănăstire Hadâmbu. Primul contact cu această mănăstire s-a petrecut cu ani în urmă pe Internet, atunci când am văzut poze absolut superbe cu acest așezământ. Mi-am propus ca la un moment dat, într-o preumblare de-a mea prin Moldova, să ajung și în acest loc făcut parcă special pentru a încânta turiștii… Se pare că Dumnezeu a hotărât că acest moment este cel potrivit pentru vizită și pentru imortalizat amintiri…

Pentru a ajunge la așezământul monahal, trebuie ținut drumul Iași- Vaslui. La un moment dat, un indicator îți spune să părăsești drumul principal și să ții drumul ce șerpuiește printre dealuri. Mănăstirea nu este așezată lângă șoseaua mare, ba dimpotrivă cei aproape 15 km de șoseaua principală o fac cumva destul izolată. Drumul trece prin mai multe sate, se gâtuie în câteva locuri, în altele te întâmpină cu gropi suficient de mari ca să te superi pe lipsa de drumuri și pe cei care ar trebui să se ocupe de ele, o boală cronică a României… Însă, merită tot efortul!

Pe un platou înalt, de unde se vede în zare Capitala Moldovei noastre dragi –Iașul, se ridică majestos întregul complex monahal. Intrarea pe teritoriul aparținând mănăstirii este străjuită de troițe de lemn și stejari falnici.

Mănăstirea Hadâmbu nu este doar o mănăstire, ci este un întreg complex construit cu multă trudă în aproape 15 ani, aflat sub oblăduirea Maicii Domnului, a cărei icoană făcătoare de minuni se și află aici. De multe ori, din această icoană curge mir, iar cei care s-au rugat la ea au avut parte de multe minuni în viața lor.

Istoria acestei mănăstiri se duce mult în istorie și se oprește în anul 1659, când voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit fostului chelar Iani Hadâmbu un loc „în Pădurea Iașilor, la Dealul Mare, pentru a construi o biserică cu hramul Nașterii Maicii Domnului. Zidurile fortificate din piatră trădează o istorie veche de sute de ani … Însă, existența mănăstirii nu a fost una lină: în 2003 un incendiu puternic a mistuit multe din chilile existente, dar și alte dependințe, fiind înregistrat și un deces. Însă, minune a lui Dumnezeu: icoana Maicii Domnului a rămas neatinsă!

Așa cum îi stă bine unei mănăstiri românești, flori multe și arbuști ornamentali împodobesc fața mănăstirii. Curtea este îngrijită ireproșabil, spațiile de cazare curate și bine făcute arată clar atenția deosebită pentru liniștea și odihna trupească a pelerinului ajuns aici. Trapeza (sala de mese) este modernă, din sticlă și uimește prin originalitate.

Datorită vizitatorilor foarte mulți, lângă mănăstire se află în plin proces de construcție un nou arhondaric, impresionant ca dimensiuni și arhitectonică, ce va găzdui în viitor și un proiect social.

Punctul de atracție al așezământului îl constituie fără îndoială, parcul, lacul și grădina zoologică. Este prima mănăstire în care întâlnesc așa ceva, prima data te șochează, apoi te simți bine, pentru că nimic în acest complex nu este strident sau lipsit de armonie.

Din păcate vizita mea  a fost una ad hoc și mult scurtată, dar am plecat cu bucuria în suflet de a fi fost pelerin într-o mănăstire moldovenească în care FRUMUSEȚEA, ORDINEA și HARUL sunt la ele acasă!