SĂ FIM BUNI ROMÂNI !
Cu sau fără eșarfe tricolore la gât, cu sau fără declarații publice, toți vrem să credem că suntem buni români. A afișa steagul tricolor în balcon, a susține echipa națională, a participa la parade militare impresionante înseamnă a te bucura și a simți românește. Trebuie să fim acolo! STEAGUL, ARMATA, LIMBA, CREDINȚA sunt simbolurile unui popor, fără ele nu existăm!
Însă, după ce trec aceste evenimente de suflet, brusc, parcă nu mai suntem aceiași ”români buni”. Ne reîntoarcem la metehnele și obiceiurile noastre vechi: suntem dezamăgiți de țara noastră până la denigrare (”nimic nu merge în România”, ”nu avem nici o șansă”, ”suntem ultimii în Europa”), dacă se înzăpezește aleea din fața blocului nu ieșim să curățăm omătul, ci așteptăm pe altcineva să vină să facă asta, ne batem joc de cei din jur prin ignoranță, nepăsare, neimplicare sau sprijin condiționat, ”am uitat poteca omeniei spre casa vecinului”. Senzația este că atitudinea curat românească de ieri a fost una de fațadă, am fost doar ”ROMÂNI DE OCAZIE”.
Eu nu cred că așa suntem!
Eu cred că trebuie doar să ne reamintim permanent de unde venim și ce vrem cu adevărat, să înțelegem că ”dincolo de nevoile și grijile zilnice, dincolo de dezamăgire, stă PUTEREA NOASTRĂ CA OAMENI și ca NEAM! Iar pe asta nu ne-o poate lua nimeni, cât îi lumea…”
Dacă ne ridicăm atunci când vedem STEAGUL ROMÂNESC urcat pe catarg și vibrăm la auzul IMNULUI, atunci SUNTEM BUNI ROMÂNI!
Dacă ne mândrim cu PREMIANȚII la olimpiade, dacă dăm share cu tot sufletul la știrile despre SPECIALIȘTII români care aici sau în străinătate, în toate domeniile, schimbă lucrurile și deschid poteci noi în cunoaștere, atunci SUNTEM BUNI ROMÂNI!
Dacă am cunoscut binecuvântarea unui DUHOVNIC român și liniștea MĂNĂSTIRILOR ascunse în munți, atunci SUNTEM BUNI ROMÂNI!
Dacă iubim COPIII, NATURA, COLINDELE, dacă purtăm cu mândrie IA TRADIȚIONALĂ, dacă luptăm pentru FAMILIE, pentru menținerea CREDINȚEI, pentru LIBERTATEA DE A GÂNDI, A SIMȚI ȘI A CREDE ROMÂNEȘTE și pentru locul nostru în lume, atunci SUNTEM BUNI ROMÂNI!
Dragi prieteni, dragi români,
Avem tot ce ne trebuie!
Nu degeaba noi ca popor am fost încreștinați de primul Apostol chemat de Iisus: Apostolul Andrei. Dumnezeu a dăruit acestui neam peisaje impresionante, bogăție sufletească și bogății naturale, i-a dat ÎNȚELEPCIUNE, TALENT, IUBIRE DE PACE și SENSIBILITATE A SUFLETULUI.
Însă de la cei cărora li se dă mult, li se cere mult… La ceea ce am primit în dar trebuie să adăugăm MUNCĂ, DRAGOSTE DE ȚARĂ ȘI DE APROAPELE, CREDINȚĂ, BUN SIMȚ și HOTÂRÂRE DE A FACE LUCRURILE CUM TREBUIE!
Și ieri și astăzi, EU CONTINUI SĂ CRED ÎN ROMÂNIA, SĂ CRED ÎN NOI, ÎN MISIUNEA NOASTRĂ CA NEAM și în PUTEREA DE A REUȘI ROMÂNEȘTE!
”LA MULȚI ANI ROMÂNIA!”
”LA MULȚI ANI DRAGI ROMÂNI!”
Sursă foto:http://www.albaiuliainfo.ro/