VIAȚA ÎN REGIM DE BREAKING NEWS!
În ultima vreme însă, s-au înmulțit în România observațiile privind efectele resimțite de români în urma consumului excesiv de programe TV, dar și a modului în care acestea sunt construite.
Conform unui studiu realizat la nivel european cu câțiva ani în urmă, românii sunt poporul cu cel mai mare consum de emisiuni Tv din Europa: aproape 6 ore / zi! Cunosc mulți români care nu au timp sau au timp foarte puțin pentru televizor. Asta înseamnă că, pentru a ajunge la o medie națională de 6 ore / zi / locuitor, unii dintre noi “consumă” foarte mult televizor. Dacă ne gândim puțin, vom descoperi că toți avem în familie sau printre prieteni persoane care au făcut din uitatul la televizor un mod de viață…
NEVOIA DE INFORMAȚII
NEVOIA DE INFORMAȚII este o caracteristică genetică a ființelor vii, inclusiv a animalelor și a plantelor. Dumnezeu ne-a dotat cu simțuri (văz, auz, miros, gust, simț tactil, proprioceptiv) pentru ca OMUL să primească informații din mediul extern, să le proceseze și să ia decizii.
Putem observa la persoanele care au deficiențe de vedere sau auz, câte dificultăți întâmpină în viața de zi cu zi, mult mai multe decât noi ceilalți, și cât de dificilă este integrarea lor socio-profesională. Deci, fără informații din exteriorul lui, OMUL NU AR SUPRAVIEȚUI: nu s-ar putea orienta, nu ar ști cum să-și procure hrana sau cum să se apere de un pericol, nu ar putea munci, nu ar putea crea, nu ar putea iubi sau intra în relații cu ceilalți oameni…
BREAKING NEWS-UL și RATINGUL
Cel mai bine vinzi un produs atunci când atingi sentimentele profunde ale omului, când îi stimulezi dorințele, simțurile, dorința de a reuși sau dorința de a ”fi în rând cu ceilalți” . Dacă nu există o anumită nevoie, atunci o creezi, prin programe și reclame bine țintite.
Oamenii poate nu au nevoie de un nou televizor, dar trebuie să le stârnești dorința de a cumpăra ultima versiune. ”Să simtă că nu mai pot trăi fără acel televizor nou”… Ca să producă efectul comercial scontat, reclama trebuie repetată până produce efectul psihologic așteptat.
”POT FI ȘTIRILE VÂNDUTE CA UN PRODUS?!”
DA !!! Pe măsură ce tehnica de transmisie a evoluat, televiziunea s-a mutat din studio în stradă. Transmisiile live au devenit obișnuite.
Însă pentru a atinge maximul de marketing în televiziune, a apărut CONCEPTUL DE BREAKING NEWS. La început, BREAKING NEWS-ul era folosit în situații cu totul excepționale precum accidentele sau situațiile de criză. Audiența foarte mare înregistrată în perioadele de transmisie în regim BREAKING NEWS au condus la încasări substanțiale.
Și atunci televiziunile au înțeles că ”FRICA, EMOȚIA NEGATIVĂ, SENZAȚIONALUL VÂND FOARTE BINE ȘTIRILE”. Din acel moment, a început abuzul de breaking news, forțarea situațiilor care să pară de breaking news, utilizarea unui limbaj care să sugereze catastrofe în derulare, apocalipse sociale și politice iminente, situații limită fără ieșire. Sentimentul generat era acela că ”Nu mai e nicio șansă, totul e pierdut!”.
Deoarece nu produceau emoție suficientă, știrile pozitive au fost iute înlăturate din programul de știri, ”nu produceau rating suficient”. Iar RATINGUL ÎNSEAMNĂ BANI… Educația publicului larg a fost lăsată televiziunilor naționale, care au început să aibă probleme financiare pentru că nu au abordat și ele o politică redacțională centrată pe generarea de emoții induse.
EFECTUL unui breaking news într-un program de televiziune este similar cu impactul emotional produs de o MAȘINĂ DE SALVARE sau de POMPIERI, CARE TRECE PRINTR-UN ORAȘ CU SIRENELE PORNITE! Îți dă un sentiment de teamă, de grijă: ”Undeva s-a întâmplat ceva , o nenorocire! Doamne ferește!”.
”Ce înseamnă BREAKING NEWS-ul ÎN CASCADĂ?”
Înseamnă MAȘINĂ DE SALVARE, DUPĂ MAȘINĂ DE SALVARE, trecând prin oraș cu sirenele pornite…
CUM POATE INFORMAȚIA SĂ PRODUCĂ ATACURI DE PANICĂ?
Cei mai vulnerabili români în fața efectele consumului excesiv de televizor sunt BĂTRÂNII și cei care nu au o ocupație constantă.
Datorită modului în care este prezentată informația (negativ, alert, de parcă ar veni sfârșitul lumii), au început să facă atacuri de panică. Au senzația că “s-a terminat cu țara”, că următorul front atmosferic le va rade casa de pe fața pământului, trăiesc cu frica că nu o să mai primească pensiile, vin panicați: ”Ai auzit ce au spus pe canalul X…”. Iar tu, fiu / fiică, pentru că îi iubești, te chinui o jumătate de zi să-i liniștești, să le arăți că mai există și alte lucruri bune în România dincolo de toate lucrurile negative pe care le înghit de dimineața până seara de la televizor.
Nu mai citesc, nu mai găsesc motivația și bucuria de a se plimba, oftează încontinuu, sunt permanent posomorâți, se tem pentru ziua de mâine, au uitat bucuria de a trăi, lucru pe care îl transmit și nepoților. Cunosc dosarele unor persoane prezente în fiecare seară la televizor mai bine decât avocații lor, nu mai pot trece de nivelul discuțiilor despre justiție, jafuri… Au pierdut BUCURIA și PACEA care vin odată cu BĂTRÂNEȚEA!
Și cel mai rău: dacă le spui să facă o pauză de televizor, sau măcar să asculte știrile la radio, nu pot face asta, atât de dependenți au devenit. Se trezesc cu televizorul, se culcă cu televizorul, radioul deja e prea puțin… Au ajuns într-acolo încât, unii prezentatori sau moderatori de emisiuni sunt vedete și cuvântul spus de ei are VALOARE ABSOLUTĂ: ”Dacă X a spus asta, atunci înseamnă că este adevărat!”. Nici nu mai încearcă să treacă informațiile prin filtrul logicii și a unei minime verificări. Săracii!
Puteți crede că oameni în vârstă, cu experiență de viață, ajung să se “bată” în vedete de televiziune?! Adică, să aibă atunci când se întâlnesc, discuții contradictorii sau chiar conflicte, susținând fiecare : ” Aseară, moderatorul X a spus adevărul! El nu minte!”. ” Nu-i adevărat. L-am auzit pe Y, care a spus cu totul altceva!”.
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
După o viață trăită, toți oamenii au dreptul să se bucure frumos de bătrânețe. Au dreptul să moară cu ÎMPĂCARE și LINIȘTE în suflet!
Din păcate ei nu au învățat metode de a limita efectele bombardamentului informațional, nu știu ce este manipularea, nu se pricep să umble cu calculatorul, astfel încât să citească știrile în loc să le vadă și să diminueze efectele informațiilor prezentate negativ… Ei nu au ales SĂ TRĂIASCĂ VIAȚA ÎN REGIM DE BREAKING NEWS!!
Cuminți, cu bun simț și docili, se așează în fața televizorului și lasă să intre ei de-a valma și fără opreliște toată otrava unei societăți care nu mai filtrează informațiile puse pe sticlă…
Dragii mei,
Astăzi sunt părinții și bunicii noștri. Mâine suntem noi. Căci nu putem fi atât de naivi să credem că nu vom fi și noi afectați de acest BOMBARDAMENT INFORMAȚIONAL practicat zilnic.
Cândva, poate, o să înțelegem că LIBERTATEA nu înseamnă a spune orice, oricând, oricum și că frica indusă, voit sau nevoit, nu este un mod sănătos de a crește!