august 2016

În societatea românească se discută aprins în ultima vreme despre ce am avea noi nevoie ca români: ” SPITALE ” sau  ”CATEDRALE” .

Din cauza acestei discuții, România s-a împărțit în două tabere. La rândul ei, mass media iubitoare de senzațional, a transformat această dispută într-un fenomen social negativ, asmuțind români asupra altor români. ”Cum a fost posibil așa ceva? Cum a fost posibil să dispară argumentele raționale, bunul simț, echilibrul și respectul?”

Vă propun  să intrăm împreună în culisele acestei dispute și să trecem dincolo de patimă la înțelegere…

DESPRE TRUP ȘI SUFLET

Orice terapeut, care a făcut facultatea ”pe bune” și are o minimă experiență practică, poate confirma faptul că VINDECAREA OMULUI presupune atât vindecarea TRUPULUI cât și vindecarea SUFLETULUI.

TRUPUL și SUFLETUL, deși sunt entități distincte, ele sunt una. Din prima clipă de viață și până la ultima suflare, ele nu pot fi separate. Putem observa tot felul de procese chimice, fiziologice, dar nu putem vedea cu microscopul SUFLETUL omului, locul unde el s-ar afla.

Generăm gânduri, trăim emoții, vorbim, gândim, creăm, iubim, urâm… Toate aceste lucruri sunt foarte reale prin efectele exterioare, dar totuși invizibile…

Dovada că TRUPUL ȘI SUFLETUL sunt una, este MOARTEA  însăși. După ce sufletul a părăsit trupul (unii cercetători spun că ar fi observat o scădere a greutății corporale în momentul decesului cu câteva zeci de grame), TRUPUL începe să se degradeze, să se descompună.  ”Se întoarce la țărâna din care este făcut”… Nimeni nu poate evita sfârșitul.

 

 

SENTIMENTELE. EMOȚIILE.

Starea noastră fizică influențează starea noastră sufletească.

Când suntem bolnavi, suntem afectați și sufletește. Dacă un doctor ne anunță că suntem suferinzi de o boală incurabilă, în stadiu terminal, întreaga noastră viață se schimbă brusc. Nu ne mai interesează nimic, apar stolurile de gânduri negre și regrete.

Unii, după o astfel de veste cad sufletește foarte tare, ajungând la retragere interioară și chiar suicid. Puțini sunt cei care nu-și schimbă viața pe care o duceau înainte de aflarea veștii, alții, ajutați și de cei din jur, găsesc puterea să lupte și caută să-și pună ordine în viață, să rezolve lucrurile rămase nerezolvate de ani, să se împace cu cei din jur, să-l caute pe Dumnezeu…

Mai sunt și oameni care se revoltă împotriva lui Dumnezeu, considerându-l vinovat pentru starea lor și pentru tot ce li se întâmplă….

VINDECAREA PRESUPUNE să lucrezi atât cu TRUPUL cât și cu SUFLETUL… Fiecare dintre ele are nevoie de ”DOCTORUL” LUI… ”Doctorul care prescrie tratamentul sau mânuiește bisturiul nu-l exclude pe doctorul sufletului: PREOTUL…”

Dar nu numai TRUPUL INFLUENȚEAZĂ SUFLETUL, ci și invers. Atunci când suntem plini de sentimente negative la adresa celorlalți din jur, când lăsăm stresul să ne doboare, când suntem nemulțumiți pe viață și nu vedem nimic bun în ea, se deschide POARTA TUTUROR BOLILOR FIZICE. Astfel, ulcerul și diabetul sunt boli ale oamenilor care au scăpat de sub control nivelul de stres. Emoțiile puternice necontrolate, POZITIVE SAU NEGATIVE, pot ucide. O veste șocantă poate declanșa un atac cerebral sau un atac de cord, o bucurie foarte mare, poate ucide la fel de bine.

 

”SPITALE SAU CATEDRALE?!”

Ciudat este că atunci când noi trecem prin situații grave de viață, primul gând pe care îl avem fuge către Dumnezeu.

Când suntem bolnavi, căutăm într-adevăr medicii cei mai pricepuți, cei mai renumiți. Nu ne uităm la bani. Străbatem țara, ne împrumutăm, doar pentru a ne însănătoși. Paradoxal dacă este să dăm un mic ajutor financiar la Biserică, ni se pare un gest enorm de mare.

Totuși, dacă e să fim cinstiți cu noi înșine, când suntem duși spre sala de operație, la cine ne rugăm în gând: ”Doamne, te rog ajută-mă să scap! Am copii, familie…”  sau spunem ”Domnule doctor imaginar X, te rog să faci o minune și să mă scapi?!”. De câte ori, în astfel de momente nu am promis lui Dumnezeu că dacă scăpăm o să ne schimbăm viața și nu o să mai facem anumite lucruri, sau promitem că o să facem niște lucruri…

Pe cine chemăm în ajutor atunci când casa se clatină sub noi din cauza cutremurului, când focul, apa, seceta, războiul, procesele, pierderea serviciului, datoriile financiare, examenele copiilor, pierderea pruncilor, și multe alte nevoi și nenorociri se abat asupra noastră?!

Și Dumnezeu are casa lui, aceasta este BISERICA. Iar aici suntem toți bineveniți… Niciodată Hristos nu a dat pe cineva afară din casa Lui… ”Câte vindecări au fost cunoscute de-a lungul timpului prin mila lui Dumnezeu, atunci când doctorii au trimis oamenii acasă să moară, deoarece nu mai existau soluții omenești”…

De rușine, pentru a da bine, de teama de a nu râde ceilalți de noi, nu recunoaștem că am cerut ajutorul lui Dumnezeu atunci când am avut mare nevoie, sau că nu am făcut ce i-am promis că facem.

 

 

Dragii mei, ”SPITALE sau CATEDRALE” este o problemă falsă.

Poporul român este bolnav. Este adevărat. Bolnav și îmbolnăvit.

Statisticile europene confirmă acest lucru. Suntem pe primul loc în Europa la boli cardiovasculare, o grămadă de oameni suspecți de cancer…

Este  asta din cauza absenței spitalelor? Sau din cauza ALIMENTAȚIEI chimizate, hormonizate, a LIPSEI MIȘCĂRII FIZICE, a STRESULUI enorm înghițit la serviciu și a NESIGURANȚEI ZILEI DE MÂINE care efectiv ne îmbolnăvește?

Spitalele sunt cam aceleași ca pe vremea lui Ceaușescu, însă numărul persoanelor bolnave, cantitățile de medicamente consumate au crescut enorm de mult. Să presupunem că noi construim multe spitale noi… Cine va lucra în ele? Noi avem o hemoragie de medici și personal medical către spitalele și clinicile din străinătate, nu reușim să îi ținem financiar în România, cu toate adaosurile salariale oferite de statul român… ”Degeaba ai un aparat ultraperformant dacă nu ai specialiști să citească R.M.N-ul”…

SISTEMUL MEDICAL ROMÂNESC, în marea lui parte, este într-o stare dezastruoasă din două mari cauze:

PRIMA CAUZĂ: ABSENȚA PERSONALULUI MEDICAL DE CALITATE, ACESTA FIIND PLECAT AFARĂ.

A DOUA CAUZĂ: NESIMȚIREA, NEPĂSAREA FAȚĂ DE PACIENȚI. LIPSA DE UMANITATE.  De câte ori am așteptat, nebăgați în seamă sau repeziți pe holurile spitalelor,  de personalul medical ”DERANJAT ”de întrebările noastre firești de oameni bolnavi? Boala este în sine traumatizantă…

De câte ori am întâlnit doctori care ”vorbesc frumos”, care îți explică ce se întâmplă cu tine, ce trebuie făcut, care îți dau o speranță că va fi bine? Rar de tot… Pe acești oameni, permanent ”deranjați” de pacienții de care trebuie să aibă grijă, nu-i schimbi dându-le mai mulți bani, oficiali sau neoficiali. Aceștia trebuie eliminați din sistem, nu mai pot fi formați. Dar ce pui în loc? Preferi să ai pe cineva decât să nu ai nimic….

De ce trebuie să suni pe cineva, ca un cadru medical să se ocupe de o urgență medicală? Nu este asta un lucru firesc uman, nu sunt o grămadă de bani plătiți din salariile noastre la sistemul de sănătate?!… Dar pentru o bătrână dintr-un sat uitat din Moldova, fără familie, plimbată între spitale, cine mai ”sună”?.

NEPĂSAREA și NESIMȚIREA dor cel mai tare…

Acestea sunt marile probleme ale sistemului. Abia pe LOCUL TREI este construcția de noi spitale.

Și acum o întrebare firească: ”CARE ESTE ATUNCI LEGĂTURA DINTRE SPITALE ȘI CATEDRALE?”

Sunt de vină catedralele că pleacă doctorii, sau că unii doctori și asistente rămași se comportă inuman?!

Eu zic: ”RESPECT, DOCTORI, SPITALE ȘI CATEDRALE”!

Sursă foto1:https://mcacesblogs.wordpress.com/

Sursă foto 2: http://onehdwallpaper.com/

Sursă foto 3: https://ro.wikipedia.org/

Sursă foto 4:http://www.upmcmyhealthmatters.com/