Cu sau fără BREXIT, românii se întorc înapoi. Din păcate, Recensământul populației și al locuințelor din 2011 nu a reușit să surprindă precis dimensiunile acestui fenomen social, devenit o certitudine. Ar fi și greu de măsurat, pentru că vorbim de oameni care au plecat, au revenit și unii iarăși au plecat… Cu sau fără cifre, putem vorbi de o mini MIGRAȚIE INVERSĂ.
Am auzit toți de cazuri de români care au decis din varii motive să se reîntoarcă ACASĂ. Unii au revenit cu capitalul strâns în ani, au pornit o afacere și au rămas, alții au deschis o afacere dar, descurajați de birocrație și corupție și având AȘTEPTĂRI firești, dar mari pentru societatea românească, au lichidat afacerea nou înființată și au luat iar drumul străinătății. ”Și acolo e greu, dar măcar acolo pot reuși!”…
Acești români nu s-au putut reacomoda cu propria țară, deși românul e renumit pentru CAPACITATEA NATIVĂ DE ADAPTARE la medii și culturi noi…
Odată ce ai cunoscut normalitatea și firescul unor societăți așezate, cu servicii de calitate în spitale, școli, cu o administrație care funcționează ceas și fără șpagă, este greu să te reacomodezi, chiar dacă ai fost crescut și plecat de aici. În anumite momente e greu și pentru cei rămași în țară să înțeleagă și să accepte ce se întâmplă în jur…
DORUL DE ȚARĂ, DE FAMILIE, DE PRIETENI, e mare!. ”Nicăieri nu e ca acasă”…
Ultimii ani au adus multe schimbări în sistemele și piețile de muncă occidentale, nu toate fericite pentru românii plecați la muncă sau stabiliți acolo.
MOTIVAȚIA pentru care românii se reîntorc este diferită:
- Unii și-au îndeplinit stagiile de cotizare necesare pentru a primi PENSIE COMUNITARĂ. ” Cu 500-1.000 de euro trăiești mult mai bine aici decât acolo!”. Dacă mai ai o casă și o gospodărie, atunci traiul este mult mai dulce printre ai tăi;
- AJUTOARELE SOCIALE pe care se bazau familiile multor români se subțiază vizibil și sunt amenințate de readucere la nivelul celor din România, sau cu dispariția. Aceste ajutoare sociale asigurau o existență decentă în țările respective;
- Odată cu MIGRAȚIA SIRIANĂ, AFHGANĂ, IRAKIANĂ necontrolată către țările bogate ale Europei, soarta lucrătorilor români este în pericol. Pentru o perioadă țările de destinație le vor da mâncare, asistență medicală și o minimă cazare. Dar după un timp, guvernele acestor țări vor trebui să starteze PROGRAME DE REINTEGRARE constând în învățarea limbii oficiale și ocuparea unui loc de muncă.
Astfel, ASISTENȚA SOCIALĂ IMEDIATĂ va fi înlocuită cu MĂSURI ACTIVE DE COMBATERE A NEOCUPĂRII ȘI DE REINTEGRARE PE PIAȚA FORȚEI DE MUNCĂ. Și vorbim de mulți migranți…
Pentru a realiza acest obiectiv vital, guvernele respective vor acorda FACILITĂȚI SPORITE ANGAJATORILOR care primesc la muncă acești migranți sau, în cazul cel mai nefericit, vor încerca să impună companiilor, procente de personal angajat din rândul migranților veniți din Orient.
Exceptând vârfurile inteligenței românești (IT-iști, doctori, ingineri, profesori, asistenți sociali, etc) ale căror contracte de muncă nu vor fi afectate, exodul forței de muncă cu slabă calificare va continua, marea masă a românilor lucrând în domeniul serviciilor (construcții, agricultură, HORECA, îngrijire personală și la domiciliu). Datorită situației prezente, ”imigranții sirieni” vor fi o FORȚĂ DE MUNCĂ MULT MAI IEFTINĂ DECÂT ROMÂNII, care se aflau oricum la coada dimensiunii veniturilor obținute din muncă.
Astfel, ai noștri sunt în pericol real de a-și pierde joburile. Din acest motiv, unii dintre ei au anticipat aceste mișcări și și-au făcut deja bagajele pentru România. Este clar că, fără joburi și ajutoare sociale, românii, oricât de mult și-ar dori să rămână, vor fi nevoiți să se întoarcă. Problema siriană nu este o problemă cu o soluționare într-un an sau doi…
BREXITUL va crește și el numărul de români întorși acasă, pe același fond de intensificare a tensiunilor interetnice și a lipsei locurilor de muncă.
DE CE ESTE BUN PENTRU ROMÂNIA ÎNTOARCEREA LOR ACASĂ?
România are foarte mult de câștigat prin reîntoarcerea conaționalilor acasă:
- EXPERIENȚĂ EUROPEANĂ bogată;
- CAPITAL acumulat;
- INVESTIȚII în economie – noi afaceri deschise;
- Românii se întorc împreună cu copiii și familiile lor, ceea ce va conduce la un proces de REECHILIBRARE A FACTORULUI DEMOGRAFIC;
- Vor forța construcția unei NOI MENTALITĂȚI.
Însă Romania are de făcut față și unor PROVOCĂRI REALE:
Acești oameni vor avea nevoie de mult sprijin pentru reintegrare:
- CONSULTANȚĂ pentru DESCHIDEREA DE AFACERI, inclusiv PRODUSE BANCARE / LINII DE CREDITARE dedicate, pentru startarea acestor inițiative private;
- JOBURI pentru cei care nu au capital sau dorința de a porni o afacere proprie;
- CONSULTANȚĂ PSIHOLOGICĂ și ORIENTARE ȘCOLARĂ pentru copiii românilor reveniți acasă. Aici se anticipează deja multe probleme de adaptare la învățământul românesc, mult diferit ca și complexitate de cele occidentale. Unii copii vor întâmpina BLOCAJE din cauza BARIEREI DE LIMBĂ sau vor avea probleme emoționale cauzate de contactul cu un mediu nou și de pierderea prietenilor făcuți în străinătate. De asemenea, trebuie construite noi CREȘE, ȘCOLI, pentru a prelua copiii;
- Acești români vor dori SERIVICII DE CALITATE ÎN ȘCOLI, SPITALE, ADMINISTRAȚIE și VOR REFUZA SĂ DEA ȘPAGĂ. Vor pune presiune pe guvernanți să le ofere acest lucruri firești;
- Vor exista români a căror readaptare va fi DIFICILĂ spre IMPOSIBILĂ datorită faptului că ei au revenit FORȚATI DE SITUAȚIE și nu că și-ar fi dorit vreodată acest lucru.
Voit sau forțat, românii se întorc acasă, ACOLO DE UNDE NU AR FI TREBUIT SĂ PLECE DACĂ ÎNTREAGA CLASĂ POLITICĂ ROMÂNEASCĂ ȘI-AR FI FĂCUT DATORIA FAȚĂ DE ROMÂNI !!
CE TREBUIE SĂ FACĂ ADMINISTRAȚIA LOCALĂ ?
Până în prezent, exceptând câteva voci din presă, NICIO COMUNITATE LOCALĂ nu a abordat serios acest subiect, nu a avansat soluții concrete de sprijin pentru românii reîntorși.
NICIO PRIMĂRIE, mică sau mai mare, nu și-a propus INFIINȚAREA UNUI DEPARTAMENT DEDICAT ROMÂNILOR REÎNTORȘI, care să se ocupe și să ofere soluții pentru problemele mai sus indentificate.
Românii care se întorc și BREXIT-UL, constituie MARI OPORTUNITĂȚI DE DEZVOLTARE și de REAȘEZARE internă și internațională, DACĂ FACEM CEEA CE TREBUIE!