”CULTURA CEA DE TOATE ZILELE…”
”Românii sunt iubitori de CULTURĂ!”.
Așa auzim spunându-se la fiecare dată de 15 ianuarie, când se organizează evenimente în cinstea poetului nostru drag Mihai Eminescu și a CULTURII ROMÂNE.
Din păcate, realitatea infirmă aceste vorbe: consumul de carte este foarte mic în raport cu populația educată, lectura se rezumă în mare parte la cărți profesionale sau lifestyle, muzeele se umplu îndeosebi în Noaptea Muzeelor și în ”Săptămâna Altfel”, piața de artă este centrată pe conceptul de opere de artă văzute ca investiție, artiștii sunt iubiți de toată lumea, dar trăiesc la limita sărăciei…
Dar, nu-i așa, ”nu putem trăi fără cultură”, căci ”poporul român a supraviețuit hrănindu-se cu cultură”, auzim rostindu-se apăsat. Multe vorbe mari ce trădează o adâncă dorință populară de PĂSTRARE A APARENȚELOR DE POPOR EDUCAT, SUPERIOR.
”E de bine” să sprijini cultura… Faptul că uităm să scriem corect românește, istorie știm mai ”ioc”, faptul că ne motivăm permanent absența lecturii cu argumente precum lipsa de timp, sunt indicatori care trădează neapropierea noastră de ceea ce este cu adevărat cultura.
CULTURA este atât pentru SUFLET, cât și pentru minte, iar esența culturii este ”CETITUL CĂRȚILOR”.
Ca să poți să fii creativ, o cerință acută a mediului de afaceri, îți trebuie o anumită construcție interioară, o anumită deschidere sufletească de a oferi dezinteresat lucruri bune celor din jur.
Motivația că ”nu mai este timp pentru a citi” nu prea ține.
Cei care își amintesc de restricțiile culturale de pe vremea lui Ceaușescu, pot confirma că erai ”cineva” dacă aveai o pilă la Biblioteca județeană și puteai să mai iei câte o carte nouă. Cărțile erau mai mult decât citite, fișele celor care împrumutau erau lipite una peste alta, cu zeci de date de împrumut…
Nu aveam programe TV care să ne facă să stăm în medie 8h / zi în fața televizorului ( suntem pe locul I în Europa la consumul de programe de televiziune), munceam cel puțin la fel ca și astăzi (”SRL”– o sâmbătă liberă /lună), dar în schimb se citea mult, se consuma cu aviditate fiecare sursă de cultură scăpată printre degetele cenzurii… Se cumpărau statuete cu busturi reprezentând marile personalități românești sau universale: Vlahuță, Rebreanu, Balzac, Alecsandri…
Iar acest ”consum” de cultură ( foarte comercial acest cuvânt ”consum”) se vedea în felul de a fi al oamenilor: EDUCAȚIE, BUN SIMȚ, REFLECȚIE INTERIOARĂ, MATURITATE EMOȚIONALĂ, CUVÂNT ȚINUT. Bibliotecile părinților noștri nu erau ticsite cu tipărituri de o calitate grafică extraordinară, însă nu apucau să vadă praf pe ele și nu existau situații în care cărțile să fie cumpărate doar de dragul de a ocupa spațiu…
Am trăit, am visat și am crescut cu Jules Verne, am râs cu poftă de Ionică la furat de cireșe, m-am plimbat cu Sadoveanu prin locurile pitorești ale Moldovei… Aceste lucruri, plus încă alte câteva, au ajutat acea generație să treacă printr-o perioadă lipsită de libertate, i-au deschis orizonturile interioare și i-a format ca oameni care AU CE SĂ ÎȘI AMINTEASCĂ! Ei pot vorbi despre CULTURĂ într-un mod considerat astăzi desuet și respingător.
Pornografia nu este arta. Lăturile, bălăcărelile nu sunt artă. Șocurile emoționale induse prin teamă și ficțiune horror nu sunt artă, promovarea ostentativă a nefirescului și a hidoșeniei umane nu este artă. Patologia nu este artă decât dacă o faci ca Dostoievski. Mentorii și formatorii de dimineață, prânz și seară de pe ecranul televizoarelor nu sunt discipoli ai lui Freud sau comentatori și critici de artă…
Dragii mei, arta care nu este altceva decât expresia plastică a esenței culturii, atunci când este fără sens, fără mesaj și fără emoție stârnită nu este artă… ARTA face omul mai bun, îl umanizează, ba chiar îl apropie de Dumnezeu!
Uneori ”bubele, mucegaiul și noroiul” pot genera frumuseți fără de cuvinte, doar dacă sunt turnate în forme de către oameni ce simt bucuria și plinătatea unui act cultural…
Ca și constatare personală, un om care are o brumă de cultură nu aruncă deșeurile existenței sale de zi cu zi pe străzi, pe ceilalți oameni, înțelege emoțiile celui de alături, este solidar cu ele și nu limitează vocabularul la cuvinte cu ”P” sau prescurtari de facebook (ms-merci, ”vb-vorbim”, LOL, M2 (și eu), CMF(ce mai faci), LMA(La Mulți Ani), NB-noapte bună, Bv-Bravo, DC-de ce, CP-cu plăcere, AFR-afară, APP-apropo, AKS-acasă, CNV-cineva, BN-bine, E BESC- te iubesc, PWP-te pup, etc..)
FRACTURAREA VORBIRII din fraze cu sens în biți este o REGRESIE A CIVILIZAȚIEI UMANE, o reîntoarcere la omul cavernelor care scotea sunete simple când fugea după hrană.
SE POATE TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?
Fiind o nevoie superioară, a cărei absență nu pune în pericol existența biologică imediată, DA, cu siguranță se poate trăi fără cultură!
Se trăieste cenușiu, fără plăcerea reală a vieții și fără a avea un sens sau sentimentul unei misiuni individuale. Bucuriile sunt mici și rare și sunt strict legate de chestiuni materiale, predomină nemulțumirea permanentă și cârteala de toți și de toate. Doar că, undeva de la mijlocul vieții în sus, întrebările interioare despre cine suntem, care este rostul nostru sunt din ce în ce mai multe, iar lipsa răspunsurilor tot mai dureroasă.
CULTURA nu este un adaos la OM, ci este freamătul plopilor lui Eminescu, poveștile de la gura sobei ale lui Creangă, fiorul identității naționale a prelegerilor lui Nicolae Iorga!
Sursă foto:https://invrancea.ro/
