Undeva în munții Neamțului, nu departe de Poiana Largului, retrasă de vuietul lumii, se află Mănăstirea PETRU VODĂ  sau ”Micul Voroneț”.

Un drum forestier de 5 kilometri, parțial betonat, vara acoperit cu mult praf, iarna o încercare reală pentru mașini și credința șoferilor, te duce la cea mai renumită mănăstire din Moldova, cunoscută pentru credința mărturisită fără compromis. Mănăstirea Petru Vodă este  un așezământ ctitorit de Părintele Iustin după 1990, pe pământul moștenit de la părinții săi.

Însă prima mănăstire întâlnită de călător este Mănăstirea PALTIN, sau ”la maici” așa cum o cunosc cei care ”bat ” des Petru Vodă.

Mândră, frumoasă, în continuă extindere, cu peste 120 de monahii (maici) slujind pe Dumnezeu, cele mai multe venite pentru Harul și îndrumarea Părintelui Iustin Pîrvu.  Au venit și n-au mai dorit să plece. O bună parte au studii superioare, câteva au terminat chiar medicina. Pe unele dintre ele le-am avut colege în ONG-uri, sau au ales monahismul venind dintr-o lume care nu avea nimic în comun cu ORTODOXIA.

Astăzi, cu multă dragoste, ele continuă munca Părintelui îngrijind copiii instituționalizați aici, dar și bătrânii din spitalul-azil construit în incinta mănăstirii. Monahiile cu studii de medicină, care au deprins meșteșugul tincturilor și a cremelor, lucrează în Laborator. Multă lume s-a vindecat cu leacurile naturale create din plante, atunci când doctorii au spus că nu mai sunt șanse pentru ei… Aici, oamenii care vin la mănăstire redescoperă cum este să trăiești natural, cum plantele dăruite de Dumnezeu omului pot aduce vindecare în situații în care cele mai sofisticate medicamente nu reușesc…

Și asta nu este tot.

Și aici, și sus ”la deal”, ”la călugări” (la Mănăstirea Petru Vodă propriu zisă), zilnic, toți vizitatorii sunt așezați la masă, chiar dacă nu au adus nici un dar la mănăstire… Pentru mine este un mare mister, cum acești monahi și monahii, găsesc posibilități de a hrăni peste 300 de suflete. Și asta de 2 ori pe zi… Harul Părintelui și mila lui Dumnezeu sporesc merindele aduse de pelerinii și sponsorii cu inimă mare: făina, untdelemnul, legumele, peștele, orezul, fasolea, cartofii și toate celelalte necesare unei minime existențe.

NIMENI nu a plecat neospețit sau nemângâiat de la mănăstire, exact așa cum și-a dorit toată viața Părintele Iustin!

Tot ce veți vedea acolo, în 1991 nu exista. Părintele a început construcția mănăstirii de la deal, fără bani, doar cu ajutorul localnicilor și a credincioșilor care l-au urmat oriunde acesta s-a aflat ca părinte și duhovnic: Mănăstirea Secu, Mănăstirea Bistrița și apoi aici, în zona Petru Vodă.

De unde să aibă Părintele bani de mănăstire?!… După 16 ani de temniță cruntă comunistă, PITEȘTI, AIUD, BAIA SPRIE, PERIPRAVA, după ce a fost bătut, torturat, umilit, după ce a trecut prin tot ce a putut fi mai rău creat de o minte diabolică de om –ajunsese să considere ”moartea ca fiind o nuntă”, după ce a cunoscut ”beneficiile” zărcii (cel mai dur loc de de detenție posibil, un real loc de exterminare fizică) și tăiatul de stuf, în luna ianuarie, la – 3o de grade, în apa înghețată, Dumnezeu l-a ales pentru a construi această MĂNĂSTIRE ÎNCHINATĂ TUTUROR CELOR CARE PENTRU CREDINȚĂ ȘI PENTRU PATRIE AU MURIT CA MUCENICI ÎN  ÎNCHISORILE COMUNISTE.

”Temnița a fost fabrică de sfinți”, spunea Părintele. Moartea era ceva obișnuit. Singura lor rezistență interioară a fost RUGĂCIUNEA neîncetată. Datorită Părintelui și a altor supraviețuitori ai acestui Memorial al Durerii, noi am reușit să ne recuperăm o parte din istoria falsificată de comuniști. Începem pas cu pas să descoperim cum torționari gen Vișinescu, Țurcanu  și mulți alții, pentru beneficii materiale, cu o cruzime neîncăpută de minte omenească, au creat un sistem de exterminare fizică și morală ce depășește cu mult puterea noastră de suportabilitate.

FENOMENUL PITEȘTI a rescris prin duritatea sa manualele de tortură umană. Pentru a se putea instala într-o țară iubitoare de libertate, de proprietate individuală și cu credință în Hristos, comunismul a  adus cu el GENOCIDUL ÎNTREGII ELITE ROMÂNEȘTI.

Tot ce a avut mai bun acest neam a sfârșit exterminat în temnițele roșii: profesori, doctori, ingineri, ofițeri, avocați, miniștrii, preoți, politicieni, țărani, gospodari, intelectuali, muncitori, etc…

La AIUD, la RÂPA ROBILOR, acolo unde erau aruncate cadavrele deținuților omorâți de torționari, Părintele Iustin, cu sprijinul binefăcătorilor, a construit o mică mănăstire și un  osuar, așa ca un REMEMBER pentru această nație. SĂ IERTĂM, DAR SĂ NU UITĂM!…

Dumnezeu l-a scos pe Părinte din iadul torționar după 16 ani și i-a dat misiunea de a construi o mănăstire frumoasă, închinată acestor noi mărturisitori români. A ieșit din închisoare mult întărit de rugăciune, ”cea mai profundă perioadă de rugăciune din întreaga sa existență”, cu MULTĂ DRAGOSTE DE OAMENI, de NEAM și de ȚARĂ. Acestea au fost coordonatele întregii lui vieți de om și duhovnic…

Mii și zeci de mii de oameni, din toate categoriile sociale i-au trecut pragul. Veneau și se așezau la rând, pe liste de așteptare, uneori așteptau zile în șir, doar pentru a intra la Părinte să le dea un sfat despre problema lor. Veneau cu probleme grele de sănătate, de credință, de familie, cu necazuri, încercări, cu dorință de a se reîntoarce la credință. TOȚI AU PRIMIT AJUTORUL PĂRINTELUI !. Pe toți i-a primit în chilia sa, i-a ascultat și le-a dat leacul cel mai bun…Cine poate spune numărul tinerilor fără posibilități, purtați în școli și universități prin grija Părintelui…

Îmi aduc aminte că erau oameni bine, cu mașini scumpe, ce trădau funcții importante și care atunci când stăteau la rând se uitau jenați în jur, să vadă dacă îi recunoaște cineva că au venit și ei la Părintele Iustin…

18 ore pe zi stătea în scaunul de spovedanie, fără să mănânce, fără pauză, primind om după om, sau grupuri întregi, fiecare cu problema și necazul său… Asta zi după zi, lună după lună…

NU L-AM VĂZUT PE PĂRINTE LUÂND PAUZĂ SAU REFUZÂND PE CINEVA!  Deși era uneori foarte obosit, sau nerecuperat medical după fracturile avute, sau trist cu duhul pentru moartea prietenilor săi monahi ( Părintele Calciu), nimic nu l-a împiedicat să deschidă ușa chiliei sale începând cu ora 3-4 dmineața, pe care o ținea deschisă până  seara la 11.00-12.00… Toată lumea se întreba cum rezistă… Nu e răspuns omenesc aici, e pur și simplu Harul lui Dumnezeu care îl întărea…

Toți îl întrebau de ce nu are grijă de el, de ce nu se odihnește…”Eu așa am mers cu Evanghelia în față și cu națiunea în spate….Mie mi-a plăcut poporul acesta și l-am crezut și-l cred în suferința pe care o duce. Eu dacă n-aș fi trecut prin suferință, nu m-aș fi îndreptat spre el acum. Dacă eu aș fi avut așa, o viață boemă, păi, ce mi-ar fi păsat mie de durerea și suferința unuia? … Eu sunt rupt din acest popor și trăiesc ca să mă împletesc cu durerile lor, Și acum nu pot fi altul decât numai așa.”, mărturisea Părintele.

”Când a fost să moară Părintele Iustin, multă jale a fost în țară”… Zeci de mii de oameni au venit să-l atingă, să se roage și să-l vadă pentru ultima dată. Mari minuni s-au petrecut la înmormântarea Părintelui. Nu am văzut durere și sfâșiere mai mare la așa mulțime de oameni… Pe toți i-a ajutat părintele cu cuvântul, cu rugăciunea, cu trecerea sa în fața lui Dumnezeu… De aceea, toți s-au plecat și l-au numit ”VOIEVODUL ORTODOXIEI ROMÂNEȘTI”, ”CEAHLĂUL ORTODOXIEI NOASTRE!”

S-au scris multe cărți, s-au făcut multe înregistrări cu Părintele. La 3 ani de la plecarea lui la Domnul, îl plângem și îi ducem lipsa. ”Nu plângeți, măi!”, ne dădea curaj. ”Căci unde mă duc eu, o să vă pot ajuta mai mult!”…

Au fost multe minuni reale făcute de părinte în timpul vieții, dar și după. Sunt mulți oameni demni și corecți care pot da mărturie despre ce au văzut și au trăit. Viața ne va arăta că Părintele va fi trecut canonic în rândul sfinților acestui neam mereu chinuit.

Eu aș încheia povestindu-vă cu emoție ceva la care eu am fost martor:

”Era într-o seară târzie de vineri, undeva spre 11.00 noaptea. Părintele încă primea, dar era din ce în ce mai obosit. La un moment dat, a poftit înăuntru un grup mai mare de oameni pentru binecuvântare. În fața noastră erau două adolescente, decent îmbrăcate, dar după gesturi, la început de drum cu credința. I-au întins părintelui un pomelnic cu multe nume pe el. Părintele, s-a uitat lung la el, a dat ușor din cap a dezaprobare, și fără să spună nimic, a luat de pe măsuța de alături o forfecuță și a început să decupeze foaia mergând ondulat cu tăietura pe după câteva nume. Am fost foarte mirat și m-am întrebat în sinea mea ce face Părintele. Părea un copil care decupează o foaie la întâmplare. Când a terminat a ridicat privirea și a zis: ”SĂ NU MAI AMESTECAȚI NICIODATĂ VII CU MORȚII. ĂȘTIA SUNT VII, IAR ĂȘTIA SUNT MORȚI!”…. Fetele au coborât capul în pământ rușinate și și-au cerut iertare. În acel moment eu nu am mai avut nici o întrebare din cele cu care venisem la Părinte.”

…Care dintre dumneavoastră, dacă primește o foaie cu nume de persoane necunoscute, poate să spună care sunt vii și care au murit?!…

Acesta a fost Părintele Iustin Pârvu.

Citiți-l, vedeți înregistrările cu el, vizitați Mănăstirea Petru Vodă. Rugați-vă să vă ajute!

Atât pot să vă spun:

” VĂ ÎNDEMN LA TOT LUCRUL BUN!” ( Arhimandrit Iustin Pîrvu).

Sursă foto 1:http://sfantamironositamariamagdalena.blogspot.co.ke/

Sursă foto2: https://anomismi.wordpress.com/

Sursă foto 3:http://www.trilulilu.ro/

Sursă foto 4:http://www.atitudini.com/

Sursă foto 5:http://festivaluri-romanesti.ro/

Sursă foto 6:http://www.marturisitorii.ro/

Poze din arhiva personală